Cum se va desfășura pelerinajul de hramul Sfintei Parascheva. Sărutatul raclei, la latitudinea fiecărui pelerin

×
Codul embed a fost copiat

Ne mai desparte o săptămână de cel mai mare pelerinaj religios organizat în România. De hramul Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, Iaşul se umple de credincioşi.

Anul acesta, autorităţile îi roagă pe oameni să respecte toate regulile sanitare. Dar nu au luat nici o decizie cu privire la pupatul moaştelor. Totul ţine de oameni, spun responsabilii, care atrag atenţia că riscul de îmbolnăvire este foarte ridicat.

În curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se pregăteşte baldachinul pe care va fi aşezată racla în care sunt moaştele Sfintei Parascheva. Cei care vor ajunge la Iaşi peste o săptămână sunt rugaţi ferm să respecte măsurile de protecţie.

Între pelerini trebuie să fie păstrată o distanţă de un metru şi jumătate. Fapt care duce la dublarea sau triplarea timpului de aşteptare în coloană. În anii trecuţi, oamenii stăteau la rând chiar şi 20 de ore, în ziua hramului, pentru a atinge racla sfântă.

Acum, probabil, vor sta şi mai mult. Va exista un culoar de acces spre baldachin, iar după ce se vor închina la sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona lăcaşului de cult. Sărutatul raclei rămâne la latitudinea fiecărui pelerin.

Citește și
Pelerinaj la Sfânta Parascheva
Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva, la Iași. Cum se va desfășura pelerinajul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Chirica, primar Iaşi: „Nu va mai fi coada aia multiplă, cu 2, 3, 7 unul lângă celălalt, ci va fi câte unul, înşiruit în şir indian, ceea ce presupune foarte multe efoturi, pe care ni le-am asumat împreună cu Mitropolia Moldovei. Nu se vor mai face acele zone de comerţ cu produse bisericeşti. Vom da ceaiul direct la rând, nu le dăm voie să iasă, nu vom mai organiza rândul pe lângă pereţi şi curţi şi case, să nu se aglomereze cu localnicii”.

Şi numărul forţelor de ordine se va dubla. Slujba religioasă de pe 14 octombrie se va ţine în fata Catedralei, însă marea de oameni pe care o vedeam în anii trecuţi va dispărea.

Preot Constantin Sturdzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: „În Catedrală nu se poate staţiona, dar oamenii pot intra pe un culoar bine delimitat, pe un traseu şi se pot închina, pot trece prin fata sfintelor icoane şi apoi ieşi pe un alt traseu”.

Între timp, măicuţele de la mănăstirile din oraş cos veşminte speciale pentru moaşte.

Reporter: „V-ați temut vreun moment că poate acest pelerinaj să nu fie organizat de teama sau din cauza coronavirusului?”
Maica Dositeea, stareţa Mănăstirii Copou: „Ne-am temut, dar sperăm să fie, totuşi, o sărbătoare frumoasă”.

Mare parte dintre locurile de cazare din hoteluri au fost deja rezervate de turiști. Preţurile au scăzut, iar sejurul poate fi plătit şi cu tichete de vacanţă.

Adrian Dădu, administrator de hotel: „Tarifele, să spunem, sunt într-o uşoară scădere faţă de anul trecut, împinşi de această pandemie. Suntem undeva la 50 de euro camera dublă”.

Pelerinii care se vor aşeza la rând vor primi măşti. De-a lungul traseului stabilit, vor fi montate dozatoare automate cu dezinfectant.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pelerinajul din Iași de Sfânta Parascheva nu va fi anulat. Mitropolia promite măsuri
Pelerinajul din Iași de Sfânta Parascheva nu va fi anulat. Mitropolia promite măsuri

Cel mai mare pelerinaj ortodox din țara noastră va începe mai devreme anul acesta.

Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva, la Iași. Cum se va desfășura pelerinajul
Pregătiri pentru hramul Sfintei Parascheva, la Iași. Cum se va desfășura pelerinajul

Mai e o lună de zile până la pelerinajul Sfintei Parascheva din Iaşi, dar cum anul acesta condiţiile sunt cu totul speciale, preoţii fac deja pregătiri pentru hramul ocrotitoarei Moldovei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.