Cum au votat teleormănenii are au participat la referendumul pe teme de Justiţie

vot, stampila vot
Agerpres

Un procent de 73% din cei peste 100.000 de teleormăneni care au participat la referendumul pe teme de Justiţie au votat "DA".

Rezultatele provizorii centralizate de Biroul Electoral Central arată că, în Teleorman, 73% dintre cetăţenii cu drept de vot care au ales să-şi exprime opţiunile la referendumul pe teme de Justiţie au răspuns afirmativ la cele două întrebări aflate pe buletinele de vot.

Potrivit aceloraşi date, la întrebarea cu privire la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, 72,94% dintre teleormăneni au votat "DA", adică 74 751 de persoane. La cea de-a doua întrebare, "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?", 75 182 dintre votanţi au spus "DA", ceea ce reprezintă 73,4%.

La referendum au participat în jur de 102.000 de teleormăneni. Cei mai mulţi dintre ei, peste 68.000, sunt din mediul rural.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
saci buletine de vot
Predarea buletinelor de vot merge anevoios. Oamenii stau ore întregi la coadă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Focuri de armă la o secție de votare din Vaslui. Scandalul, la numărarea buletinelor
Focuri de armă la o secție de votare din Vaslui. Scandalul, la numărarea buletinelor

A fost scandal în fața unei secții de votare, amenajată într-o şcoală din localitatea Ghermanesti, județul Vaslui.

Predarea buletinelor de vot merge anevoios. Oamenii stau ore întregi la coadă
Predarea buletinelor de vot merge anevoios. Oamenii stau ore întregi la coadă

În ţară predarea buletinelor de vot nu s-a încheiat nici până acum şi mulţi organizatori aşteaptă, epuizaţi, ultima etapă a misiunii lor. Au apărut şi probleme.

Iohannis: „Românii au dat o lecţie dură populismului, demagogiei și discursului antieuropean”
Iohannis: „Românii au dat o lecţie dură populismului, demagogiei și discursului antieuropean”

''Românii au dat o lecţie dură populismului, demagogiei şi discursului antieuropean'', a declarat luni preşedintele Klaus Iohannis, la puţin timp după publicarea rezultatelor parţiale ale votului de duminică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.