Cum au găsit polițiștii o bătrână care și-a pierdut portofelul cu ajutorul unui tort

portofel, portofel gasit pe strada
iStock

O bătrână de aproape 80 de ani, din Băile Tuşnad, care a pierdut un portofel cu bani când se întorcea de la biserică, a fost identificată de poliţişti cu ajutorul unui bon fiscal pentru un tort.

Biroul de presă al IPJ Harghita a informat că un bărbat din Sfântu Gheorghe s-a prezentat duminică la sediul Poliţiei staţiunii Băile Tuşnad cu un portofel, despre care a declarat că l-a găsit în parcarea unui magazin din localitate.

În portmoneu se găseau 1.554 lei şi un bon fiscal, emis în urmă cu aproximativ 2 săptămâni de o cofetărie din localitate, pentru cumpărarea unui tort şi a unor prăjituri.

Întrucât nu aveau niciun fel de indiciu despre proprietarul portmoneului, oamenii legii au iniţiat cercetări şi investigaţii la unitatea de alimentaţie publică în cauză, acestea fiind aprofundate şi extinse în localităţile învecinate.

În mai puţin de trei ore, poliţiştii au aflat că "sărbătoritul" fusese un bătrânel din comuna Tuşnad, tortul fiind cumpărat cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, iar portofelul aparţine soţiei acestuia, care a fost la biserică, iar apoi a trecut pe la magazin, unde se pare că i-a căzut portofelul.

Citește și
politie
Bătrân de 80 de ani reţinut după ce a furat un portofel dintr-un cabinet al spitalului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Prejudiciul a fost astfel recuperat şi restituit părţii vătămate, bătrânica afirmând că nici nu avusese curaj să-i spună soţului despre pierderea suferită şi cu atât mai puţin să spere că-şi va recupera paguba. Astfel, ne-a mulţumit din suflet că am găsit-o şi i-am predat portofelul cu banii şi bonul aniversării, iar noi îi mulţumim, încă o dată, admirabilului cetăţean din Sfântu Gheorghe, care a găsit portofelul şi a ales să 'comită' gestul de a-l preda, spre a ajunge la proprietarul de drept", a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum a fost jefuit un taximetrist din Ungaria în timp ce-și spăla mașina într-o benzinărie
Cum a fost jefuit un taximetrist din Ungaria în timp ce-și spăla mașina într-o benzinărie

Un taximetrist din Ungaria a rămas fără portofel şi acte chiar în timp ce îşi spăla maşina.

Bătrân de 80 de ani reţinut după ce a furat un portofel dintr-un cabinet al spitalului
Bătrân de 80 de ani reţinut după ce a furat un portofel dintr-un cabinet al spitalului

Un bătrân de 80 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Târgovişte, miercuri după-amiază, după ce a furat un portofel dintr-un cabinet al spitalului judeţean.

(P) Gusturile fine cu cheltuiala se intretin. Bauturile alcoolice care costa cat o masina
(P) Gusturile fine cu cheltuiala se intretin. Bauturile alcoolice care costa cat o masina

Daca ti-au mai ramas cativa bani in portofel si vrei sa te rasfeti la final de saptamana, poti sa cumperi bauturi alcoolice foarte ieftine.

Cum a reuşit o femeie să dea de urma hoaței care îi furase portofelul
Cum a reuşit o femeie să dea de urma hoaței care îi furase portofelul

O femeie din California nu a stat cu mâinile în sân când i s-a furat portofelul. Cu ajutorul unei aplicaţii care îi arăta unde este folosit cardul a reconstituit traseul hoţului, care s-a dovedit a fi o individă.

Un tânăr filmat în timp ce fura un portofel s-a predat la poliție după un an
Un tânăr filmat în timp ce fura un portofel s-a predat la poliție după un an

Poliţiştii din Sibiu au rezolvat în câteva ore un caz la care se chinuiau de aproape un an.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă