Cresc tarifele pentru biletele la tren de la 1 iulie. CFR Călători a cerut o majorare cu 20%

×
Codul embed a fost copiat

După carburant și energie, se scumpesc și biletele de tren, cu 20%, de la 1 iulie. Autoritățile au aprobat bugetul CFR Călători, iar printre măsurile adoptate se numără și creșterea tarifului pe toate rutele.

Oficialii dau însă asigurări că vom călători în condiții mai bune. Se scumpesc biletele și pentru cursele cu autobuzul sau avionul.

„Prețul biletelor a rămas neschimbat din 2013, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant". Așa a motivat Ministerul Transporturilor creșterea tarifului pentru călători. Potrivit deciziei, scumpirea cu 20 la sută intra în vigoare de la 1 iulie.

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Bugetul CFR Călători are nevoie de venituri pentru a putea să susțină activitatea companiei. În primul rând, este vorba de acoperirea creșterii salariale pentru personalul feroviar din Compania Națională CFR Călători.”

Chiar și așa, călătoria cu trenul rămâne, în special pentru rutele scurte, cea mai ieftină.

Citește și
Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze
Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Să presupunem că vrem să ajungem din București la Brașov. Dacă mergem cu autobuzul, drumul durează cel puțin două ore și jumătate, pe aglomeratul DN1. În acest caz plătim în medie 80 de lei pentru un bilet. Același timp este estimat și pentru călătoria cu trenul, însă prețul pentru un adult, la clasa a doua, este aproape la jumătate în acest moment, adică 49 de lei. Scumpirea de 20% înseamnă 10 lei în plus pentru biletul CFR.

Iar dacă am vrea să plecăm din Capitală până la Iaşi, de exemplu, cu autobuzul, biletul ar costa acum aproximativ 100 de lei. Teoretic am ajunge la destinație în 6 ore și jumătate, dacă nu punem la socoteală aglomerația din trafic și opririle de pe traseu. Cu trenul am ajunge puţin mai repede, iar biletul pentru un adult la clasa a două ar fi 90 de lei. Odată cu majorările din iulie, însă, biletul vă ajunge 108 lei.

Pe de altă parte, după ce au scumpit deja biletele în toamnă, unele firme de transport rutier păstrează deocamdată tarifele, de teamă să nu-și piardă clienții care, și așa, în această perioadă a anului, sunt mai puțini.

Beniamin Lucescu, directorul unei companii de transport rutier: „Plătim cu 600 de lei mai mult acum la un plin, de exemplu, pentru o cursă pe ruta Rădăuți-București. Am scumpit prin octombrie, mai așteptăm să vedem ce se întâmplă cu prețurile”.

Scumpiri sunt și la biletele de avion, în medie cu 10% față de finalul anului trecut. Un drum dus-întors de la București la Iași, de pildă, costă acum cel puțin 400 de lei, însă ajungem la destinație în mai puțin de o oră.

CFR Călători, finanțare PNRR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, vineri, într-o postare, că Guvernul a aprobat bugetul CFR Călători, el aprecizând că această companie a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022.

Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant!”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Potrivit ministrului Transporturilor, demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă.

Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, mai spune ministrul Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
CFR Călători și Tarom vor primi ajutoare de milioane de euro de la Guvern, după pagubele suferite în pandemie
CFR Călători și Tarom vor primi ajutoare de milioane de euro de la Guvern, după pagubele suferite în pandemie

Companiile românești din domeniul transporturilor, care au avut pagube în pandemie, primesc ajutoare de milioane de euro de la Guvern.

Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze
Doi copii au murit în mașina lovită de tren la o trecere fără barieră. CFR Infrastructură era obligată legal să o monteze

Doi frați de 13, respectiv 15 ani, au murit într-un teribil accident pe calea ferată, în județul Bistrița-Năsăud. Mașina în care se aflau alături de tatăl și unchiul lor a fost spulberată de un tren.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă