Credincioșii, fără frică de coronavirus la Sfânta Liturghie de la Iași: „Eu mă tem doar de Dumnezeu, în rest, de nimic”

×
Codul embed a fost copiat

Mii de credincioși participă, joi, la Liturghia săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Pe lângă miile de credincioși care participă la Liturghie, alte mii de pelerini stau la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei.

Deși ceremonia religioasă s-a desfășurat în condiţii speciale din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid-19, preoții s-au abătut din nou de la măsurile sanitare și nu au purtat măști de protecție. Acest lucru a putut fi observat și în rândul pelerinilor, dar majoritatea au ales să poarte masca de protecție. Oamenii participă la Sfânta Liturghie fără frică de coronavirus, unii dintre ei imunizați, alții au început să zâmbească atunci când au fost întrebați dacă s-au vaccinat.

Mă rog pentru toată lumea. Ea (n.r. - Sf. Parascheva) are putere foarte și știu și de data asta... cum m-a ajutat altădată, așa mă va ajuta și acum. Și îi mulțumesc. Când văd atâtea nenorociri în țara asta, mă cutremur. Nu numai în țara asta, ci în pe tot globul pământesc. Mai ales cumplitul ăsta de virus care distruge. Aseară chiar m-am întâlnit cu medicul meu de familie și mi-a spus că a fost și a constatat două decese și trei cazuri pozitive”, a mărturisit o femeie care a participat la Sfânta Liturghie.

„Nu mi-a fost teamă de aglomerație. Toți murim odată”

Reporter: Nu v-a fost frică să veniți la raclă și la pelerinaj unde este foarte multă lume?
Credincioasă: „Nu, pentru că mă păzesc, m-am vaccinat. Speranța este la Cuvioasa, în primul rând la Dumnezeu”.

Citește și
pelerinaj, moaste, Parascheva
Mii de persoane au stat la coadă pentru a atinge moaștele Sfintei Parascheva
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Este foarte bine și foarte frumos, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la ziua ei (Sf. Parascheva). Foarte frumos ne-a primit”, a spus o altă credincioasă.

Reporter: Ați atins racla, ați sărutat-o?
Credincioasă: „Da, am atins-o. Am sărutat-o fără mască”.
Reporter: V-a fost teamă?
Credincioasă: „Nu, nu mi-a fost teamă. Eu mă tem doar de Dumnezeu, în rest, de nimic”.
Reporter: Sunteți vaccinată?
Credincioasă: „Nu...”
Reporter: De ce nu v-ați vaccinat?
Credincioasă: „Încă nu a venit vaccinul la noi. Nu a ajuns (râde)”.
Reporter: Și nu v-a fost teamă să veniți în această aglomerație?
Credincioasă: „Nu, nu mi-a fost. Toți murim odată. Odată ș-odată nu murim? Pentru Dumnezeu să nu murim?”

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Mii de persoane au stat la coadă pentru a atinge moaștele Sfintei Parascheva
Mii de persoane au stat la coadă pentru a atinge moaștele Sfintei Parascheva

Câteva mii de persoane au asistat, astăzi, la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce peste cinci mii de pelerini au stat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei.

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva

Cunoscută și sub numele de sfânta Vineri, Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.