Copil de 3 ani, găsit de jandarmi în timp ce mergea cu tricicleta pe mijlocul drumului prin Rădăuți, tremurând de frig VIDEO

copil jandarmi

Un copil de numai 3 ani a fost salvat de jandarmii suceveni, care l-au găsit în timp ce mergea singur pe o tricicletă, pe mijlocul drumului, în Rădăuți. Băiețelul tremura de frig și se pierduse de părinți în timp ce se juca.

 

Un copil de numai 3 ani a fost găsit vineri de jandarmii suceveni în timp ce mergea cu tricicleta pe mijocului drumului, pe o stradă din Rădăuți, se arată pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Suceava.

Oamenii legii spun că micuțul tremura de frig, așa că a fost dus la sediu pentru a fi învelit și hrănit.

Astăzi, în jurul orei 13:00, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au observat, pe strada Călărași din municipiul Rădăuți, un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, nefiind însoțit de nicio persoană.

Colegii noștri au procedat la căutarea părinților, în zonă, însă fără niciun rezultat. Minorul, în vârstă de trei ani, a fost dus de către jandarmi la sediul subunității, unde l-au învelit cu o pătură, deoarece tremura din cauza frigului, și i-au oferit de mâncare”.

Citește și
slalom masini
Imagini incredibile în Cluj. Un individ, cu un copil de mână, face slalom printre mașini și ignoră pericolul
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Cum au reacționat părinții

În cele din urmă, jandarmii i-au găsit pe părinții disperați ai copilului, care-l căutau după ce acesta ieșise din greșeală din curte, în timp ce se juca.

Cu sprijinul Poliției Municipiului Rădăuți și Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii i-au identificat părinții, care erau extrem de îngrijorați și care au declarat că fiul lor a dispărut din curte, în timp ce se juca.

Reîntâlnirea a adus multă bucurie și liniște părinților. De asemenea, a oferit ocazia colegilor noștri de a le reaminti cât de important este să supraveghem atent copiii și comportamentul acestora”.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Un copil a fost filmat în timp ce vapa o țigară electronică, într-o mașină, cu bunica lângă el. VIDEO
Un copil a fost filmat în timp ce vapa o țigară electronică, într-o mașină, cu bunica lângă el. VIDEO

Un videoclip cu un copil care vapează într-o mașină a apărut în mediul online și a stârnit un val de reacții.

Imagini incredibile în Cluj. Un individ, cu un copil de mână, face slalom printre mașini și ignoră pericolul
Imagini incredibile în Cluj. Un individ, cu un copil de mână, face slalom printre mașini și ignoră pericolul

Imagini incredibile au fost suprinse de un șofer pe o stradă cu trafic intens din Cluj-Napoca. Un bărbat cu un copil de mână face slalom printre mașini și ignoră pericolul.

O profesoară și-a donat un rinichi unui copil pe care nu îl cunoștea. Băiețelul de un an s-a născut cu o boală rară
O profesoară și-a donat un rinichi unui copil pe care nu îl cunoștea. Băiețelul de un an s-a născut cu o boală rară

Gest emoționant al unei profesoare din Texas. Femeia și-a donat un rinichi unui copil pe care nu îl cunoștea, impresionată de mesajul în care familia cerea disperată ajutor.

Pățania unor români care au mers la munte cu copilul de 5 ani și au ajuns pe un drum înzăpezit
Pățania unor români care au mers la munte cu copilul de 5 ani și au ajuns pe un drum înzăpezit

Doi adulţi şi un copil de 5 luni au rămas blocaţi cu un autoturism de teren pe un drum impracticabil din cauza zăpezii, în Munţii Sebeşului, aceştia fiind ajutaţi să ajungă la pensiunea unde erau cazaţi de către salvamontiştii din Alba.

Un copil de 6 ani ar fi fost lovit de învăţătoare la şcoală, în Timişoara. Poliţiştii au deschis dosar penal
Un copil de 6 ani ar fi fost lovit de învăţătoare la şcoală, în Timişoara. Poliţiştii au deschis dosar penal

Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac o anchetă, după ce un elev de 6 ani de la Liceul ”William Shakespeare” din Timişoara ar fi fost lovit de un cadru didactic.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".