Copiii victime ale abuzurilor pot fi audiați mult mai ușor, de o singură persoană, într-o zi. Primul centru interdisciplinar

×
Codul embed a fost copiat

Primul centru multidisciplinar din România pentru copiii care au suferit abuzuri sexuale a fost amenajat la Săftica.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a coordonat proiectul, cu sprijinul unor ONG-uri care au ținut ca investigaţiile care îi privesc pe cei mici să fie făcute într-o singură zi. Practic, un psiholog este secondat, din umbră, de o întreagă echipă.

În cazul copiilor, audierile și expertizele sunt incomparabil mai delicate decât în cazul adulților. De regulă, copiii sunt plimbaţi de la o instituție la alta şi întrebaţi iar și iar "Dar ce ți-a făcut?", "Dar cum ți-a făcut?" Amănunte dureroase, care provoacă, de fapt, noi traume.

La iniţiativa societăţii civile, autoritățile vin cu proiectul unei camere speciale, în care copilul să fie audiat în condiții mult mai discrete.

Ligia Barbarii, șef laborator de genetică la INML: „Copiii sunt invitaţi în această cameră care are un ambient ce le este familiar şi interviul decurge aici. Un specialist este cel care începe, stă aici să asculte povestea micuţului care a trecut printr-un eveniment traumatic. Este important să ştiţi că în spatele acestui perete, de fapt, stau organele judiciare care vizualizează şi aud tot ce se întâmplă”.

Citește și
copii
Mii de copii din România ajung să fie abuzați sexual. Cei mai mulți aleg să nu vorbească din cauza fricii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe ecran, cei care asistă la interviu pot să afle absolut orice se întâmplă acolo fără a intimida minorul intervievat de prezenţa lor. În camera tehnică stau profesioniștii și ascultă, ei pot pune întrebări intervievatorului prin cască, copilul nu va şti de prezenţa lor, este scutit de aceste întâlniri care nu sunt în beneficiul anchetei.

Discuţia este înregistrată şi poate fi folosită în faza de judecată, atunci când magistratul doreşte să asculte varianta copilului.

Șapte astfel de camere de audiere sunt amenajate în România, iar în Capitală avem şi primul centru care oferă şi posibilitatea examinării medicale, în aceeaşi zi cu audierea.

Datorită unui aparat de ultimă generaţie, specialiştii pot să descopere şi cele mai mici leziuni de pe corpul copilului.
Centrul este dotat şi cu un cabinet de terapie pentru copiii -victime ale abuzurilor.

Melania Medeleanu, președintele Asociației „Zi de Bine”:Gândiţi-vă prin ce trece un copil abuzat sexual. În primul rând trebuie să aibă curaj să meargă la poliţie, după, la INML, e audiat de un psiholog, stă de vorbă cu avocaţi ai ambelor părţi, cu judecători. De azi există acest centru, primul în România, un singur om se afla faţă în faţă cu copilul, un psiholog, care are o cască în ureche, iar în camera alăturată sunt toţi ceilalţi care au de aflat adevărul.”

Din păcate, în România, cele mai multe cazuri de violență sexuală împotriva copiilor nu ajung în instanță.

Silvia Luican, sociolog: „Există două categorii de factori care conduc la tăcerea victimei, factori de natură socială şi factorii de natură psihologică, când copilul nu poate să se acomodeze cu ideea, i se pare că a greşit şi dă vina pe el, crede că a greşit el şi atunci nu spune.”

Mihaela Chiper, președintele Asociației pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale: „Mai mult de 85% din sesizările de abuz sexual împotriva copiilor se clasează, sistemul judiciar nu are suficiente elemente şi cunoaştere pentru a documenta aceste infracţiuni.”

Anual, în România se anchetează în jur de 9.000 de cazuri de abuz împotriva copiilor. Dintre acestea, mai puţin de 15% ajung în instanţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
119, numărul unic pentru copii abuzați, își dovedește utilitatea. Echipele de urgență ajung imediat
119, numărul unic pentru copii abuzați, își dovedește utilitatea. Echipele de urgență ajung imediat

În doar trei săptămâni de când a fost înfiinţat 119, numărul unic destinat copiilor, peste 3.000 de fetiţe şi băieţi au semnalat abuzuri fizice şi emoţionale, cazuri de neglijență, dar şi cazuri de hărţuire.

Mii de copii din România ajung să fie abuzați sexual. Cei mai mulți aleg să nu vorbească din cauza fricii
Mii de copii din România ajung să fie abuzați sexual. Cei mai mulți aleg să nu vorbească din cauza fricii

„Mi-e teamă”, „e doar o joacă”, „mi-e rușine”, „trebuie să țin secret” - sunt gândurile unor copii abuzați sexual care foarte greu găsesc puterea de a se destăinui cuiva.

Copiii dispăruți din Mehadia erau bătuți de părinți și trebuiau să ajungă în grija statului
Copiii dispăruți din Mehadia erau bătuți de părinți și trebuiau să ajungă în grija statului

Lipsa de implicare a autorităţilor responsabile de siguranţa copiilor provoacă drame. O fată de trei ani şi fratele ei cu doi ani mai mare au fugit de acasă, sătui de mizeria în care trăiau şi bătăile primite de la părinţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.