Controale ale Gărzii de Mediu pe litoral. În prima zi a acţiunii au fost date amenzi în valoare de peste 350.000 de lei

garda de mediu
Garda Naţională de Mediu / Facebook

Garda Națională de Mediu demarează, până în șapte august, o amplă acţiune de control pe litoral şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”.

 

În perioada 31.07.2023 - 07.08.2023, Garda Naţională de Mediu desfăşoară acţiuni de inspecţie şi control tematice şi inopinate pe litoralul românesc al Mării Negre şi în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”, în zona localităţilor Corbu-Vadu. Activităţile de inspecţie şi control vizează în principal starea de salubrizare a plajelor şi a zonelor limitrofe acestora, colectarea selectivă a deşeurilor rezultate din activităţile economice, inclusiv alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate”, anunţă Garda Națională de Mediu într-o postare pe Facebook.

Garda Națională de Mediu a mai precizat că, luni, comisarii au constatat neconformităţi referitoare la starea de salubrizare a plajelor, evacuarea de ape uzate menajere pe sol şi nereguli privind colectarea separată a deşeurilor.

Au fost întocmite 23 de acte de control, fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 355.000 de lei”, a mai precizat Garda de Mediu pe Facebook.

Citește și
constanta
Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu. Au fost depozitate ilegal zeci de mii de tone de deșeuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei funcționari publici, reținuți de DNA pentru că luau mită de la firme care aruncau sau incendiau ilegal deșeuri
Trei funcționari publici, reținuți de DNA pentru că luau mită de la firme care aruncau sau incendiau ilegal deșeuri

Garda de Mediu Botoșani primește o lovitură grea de la procurorii anticorupție.

Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu. Au fost depozitate ilegal zeci de mii de tone de deșeuri
Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu. Au fost depozitate ilegal zeci de mii de tone de deșeuri

Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a depozitat ilegal zeci de mii de tone de deșeuri chiar în curtea unei instituții care îi aparține.

Garda de Mediu va primi 46 de drone dotate cu senzori pentru calitatea aerului. Cât valorează proiectul
Garda de Mediu va primi 46 de drone dotate cu senzori pentru calitatea aerului. Cât valorează proiectul

Garda de Mediu se modernizează. Comisarii vor avea la dispoziție 46 de drone pentru acțiunile de control.

Garda de Mediu a amendat rafinăria Brazi a grupului austriac OMV pentru ”disconfortul olfactiv creat”
Garda de Mediu a amendat rafinăria Brazi a grupului austriac OMV pentru ”disconfortul olfactiv creat”

Garda de Mediu Prahova a anunțat, miercuri, că a amendat rafinăria din comuna Brazi, a grupului austriac OMV, pentru ”disconfortul olfactiv creat”.  

Hală de depozitare a dejecţiilor avicole care funcţiona la Băicoi fără autorizaţie de mediu, închisă de autorităţi
Hală de depozitare a dejecţiilor avicole care funcţiona la Băicoi fără autorizaţie de mediu, închisă de autorităţi

O hală de depozitare a dejecţiilor avicole care funcţiona în oraşul Băicoi fără autorizaţie de mediu a fost închisă de comisarii de la Garda de Mediu Prahova până la obţinerea actelor de reglementare, aceştia aplicând şi o amendă operatorului în cauză.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.