În plin scandal pe tema pelerinajului de Sf. Andrei, ÎPS Tudosie a fost surprins la o slujbă fără mască

×
Codul embed a fost copiat

Scandalul de la Constanța, pe tema pelerinajului tradiţional de Sfântul Andrei, continuă.

Vineri după-amiază, magistraţii au respins o altă acțiune înaintată de avocaţii Arhiepiscopiei Tomisului, care insistă pentru suspendarea deciziei prin care sunt interzise astfel de manifestări.

Între timp, preoţii din Eparhia Tomisului au fost chemaţi, luni, la slujba oficiată, în mod tradiţional, la Mănăstirea Peştera Sfântul Andrei, din localitatea Ion Corvin. Judeţul Constanța are o rată de infectare de 7,54 la mie.

Cu toate acestea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a fost surprins, chiar vineri, în timpul unei slujbe fără mască. Nici preoţii care sunt în jurul arhiepiscopului nu au purtat mască, iar asta în condițiile în care biserica este aproape plină cu enoriaşi. Doar aceştia din urmă s-au protejat.

Imaginile au fost surprinse la slujba de înmormântare a unui preot. În timp ce înalt prea sfinţitul Teodosie se ocupă de cele duhovnicești, avocaţii Arhiepiscopiei Tomisului au făcut încă o încercare de a obţine suspendarea hotărârii comitetului pentru situaţii de urgenţă Constantă.

Citește și
Femeie din Suceava amendată după ce taximetristul care a dus-o la biserică a sunat la 112 să reclame că nu purta mască
Femeie din Suceava amendată după ce taximetristul care a dus-o la biserică a sunat la 112 să reclame că nu purta mască
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cea prin care sunt interzise pelerinajele religioase, mai precis.

Aurelia Șușoacă, avocat: "Am reuşit să găsesc o portiţă în legea contenciosului administrativ, am solicitat suspendarea, adică acele hotărâri ale Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă să nu se aplice în acest moment, nu poţi să interzici pelerinajele, nu poţi avea o dublă măsură, adică să permiţi accesul în mall-uri".

Problema a ajuns să fie discutată şi la nivel central. Patriarhia a cerut o derogare, având în vedere însemnătatea acestui eveniment, astfel încât toţi credincioşii să poată merge la peştera Sfântului, din comună Ion Corvin. ÎPS Teodosie i-a scris şi premierului. Răspunsul lui Ludovic Orban, către înaltul prelat, a fost că acesta să îi îndemne pe credincioşi "la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli sunt făcute să apere sănătatatea."

Vineri, Orban a venit cu noi precizări, pentru Știrile ProTV.

Orban: "Judeţul Constanța este judeţul unde am avut cea mai mare creştere a ratei de infectare în ultima săptămână şi este judeţul cu cea mai mare rata de infectare, de peste 7,5 la mie pe ultimile 14 zile. Orice om responsabil trebuie să fie implicat în aparararea sănătăţii şi vieţii oamenilor şi sunt convins că orice preot se gândeşte în primul rând la viaţă şi la sănătatea oamenilor. Îi îndemn pe credincioşi să trateze cu foarte multă resposabilitate aceasta atitutine."

Altfel, Poliţia şi Jandarmeria au anunţat că zona mănăstirii Sfântul Andrei, din comuna Ion Corvin, va fi împânzită de forţe de ordine. Judeţul este pe locul 3 la nivel naţional, în privinţa numărului de infectări.

Circulaţia este interzisă între orele 23 şi 5, dar pregătirile pentru pelerinaj continuă. De altfel, chiar arhiepiscopul Teodosie i-a invitat pe oameni să vină la mânăstire.

Iar Arhiepiscopia i-a chemat și pe toţi preoţii din Eparhia Tomisului la slujba de luni, din localitatea Ion Corvin.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Predică „antibotniță” într-o biserică din Ploiești. Preotul e cercetat de superiori
Predică „antibotniță” într-o biserică din Ploiești. Preotul e cercetat de superiori

Un preot de la Biserica Schimbarea la Față din Ploiești îi îndeamnă pe credincioșii prezenți la slujbă să privească cu scepticism măsurile de protecție impuse de autorități. Ziarul local Observatorulph.ro notează că preotul este cercetat de superiorii ierarhici.

Femeie din Suceava amendată după ce taximetristul care a dus-o la biserică a sunat la 112 să reclame că nu purta mască
Femeie din Suceava amendată după ce taximetristul care a dus-o la biserică a sunat la 112 să reclame că nu purta mască

O femeie din Suceava a fost amendată după ce taximetristul care a dus-o la biserică a sunat la 112 să reclame faptul că a refuzat să poarte mască, iar polițiștii deplasați la fața locului au constatat că aceasta într-adevăr nu respecta reglementările.

Arsenie Boca, nerecunoscut ca sfant, dar profitabil ca brand. Cum este exploatat de comercianti, de media si Biserica
Arsenie Boca, nerecunoscut ca sfant, dar profitabil ca brand. Cum este exploatat de comercianti, de media si Biserica

ARSENIZAREA ROMANIEI, partea 3. Arsenie Boca a devenit un brand. In spatele acestui brand stau oameni care gandesc strategii de promovare si de vanzare. Sefii bisericii par depasiti de fenomen si evita sa prezinte o pozitie oficiala.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.