Continuă exodul refugiaților ucraineni către țara noastră

×
Codul embed a fost copiat

Oamenii au fost preluați de la vămile din Siret sau Sighetu Marmației, și transportați de voluntari în gări sau aeroporturi, de unde să poată lua drumul spre Occident.  

Cei mai multi dintre refugiații sosiți la Oradea veneau din Kievul bombardat. Ei s-au aflat printre norocoșii care, dupa ore si ore de asteptare, au apucat să treacă vama pe jos.

Refugiată: Suntem foarte speriați. Ne-am adăpostit în subsoluri, prin buncăre. Dar Putin este complet nebun. Omoară familii întregi, împușcă copii, iar soldații lui sunt, de asemenea, nebuni, dar spiritul nostru ucrainean este mai puternic. Vom lupta până la moarte.

Refugiată: Am plecat din cauza situației din țara noastra. Avem copii mici și credem că e mai sigur pentru ei să fim aici, în Europa. Trebuie să oprim, toată Europa trebuie să oprească agresiunea rusă. Soții noștri sunt acolo, în Ucraina, și vor face tot ce pot să o salveze."

Refugiații spun că, pentru ei, a fost aproape un miracol că au scăpat din infernul de la ei din țară, și sunt recunoscători că au găsit aici atâta înțelegere și ajutor necondiționat.

Citește și
refugiati
Cărbunaru: În prezent, în România, sunt peste 33.000 de cetăţeni ucraineni; 373 au aplicat pentru azil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Refugiată:Aici, în România, am avut un adăpost peste noapte complet gratis. Mi-au făcut până și un pașaport pentru pisica mea."

Refugiată: Cam greu am plecat, deoarece s-a închis aproape totul, dar am apucat. Pur și simplu am avut succes. Și tare ne-am bucurat, nu ne-am așteptat că așa de bine ne-am întâlnit aici. Foarte mulți nu cred că se poate așa ceva, să îi întâlnească așa bine."

Refugiată: Le mulțumim și îi sărutăm pe toți românii, pentru că au dovedit că au o inimă mare iar noi îi simțim aproape de sufletele noastre. De ce au rușii altfel de suflete, asta nu înțeleg."

Ucrainiencele au fost preluate de la vama Sighet de voluntari, plecați cu mașinile proprii să dea o mână de ajutor.

Dragoș Drobotă: Și acum este nevoie de tranzit de la vămi către Oradea, Satu-Mare, Timișoara."

15 refugiați, sosiți aseară din Kiev, a plecat din Oradea spre Viena cu trenul, în această dimineață. Tot cu trenul vor pleca alții spre Budapesta, iar spre Cehia, cu autocarul.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence
Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence

Noaptea friguroasă și vremea rea nu au stat în calea românilor dornici să ajute.

Cărbunaru: În prezent, în România, sunt peste 33.000 de cetăţeni ucraineni; 373 au aplicat pentru azil
Cărbunaru: În prezent, în România, sunt peste 33.000 de cetăţeni ucraineni; 373 au aplicat pentru azil

Peste 33.000 de cetăţeni ucraineni sunt, în prezent, în România, dintre care 373 au aplicat pentru procedura de azil, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Guvernul a aprobat sprijin de urgență pentru refugiații din Ucraina și trimite alimente, medicamente și muniție pe front
Guvernul a aprobat sprijin de urgență pentru refugiații din Ucraina și trimite alimente, medicamente și muniție pe front

Guvernul României a adoptat duminică o ordonanță de urgență, în baza căreia se acordă sprijin și asistență umanitară refugiaților din Ucraina.  

Românii îi primesc cu brațele deschise pe ucrainenii care fug de război. ”Am plâns și am zis că trebuie să fac ceva”
Românii îi primesc cu brațele deschise pe ucrainenii care fug de război. ”Am plâns și am zis că trebuie să fac ceva”

Mii de persoane au trecut granița în aceste zile prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației. Cu lacrimi în ochi și înspăimântați de cele întâmplate au intrat în țara noastră cu speranța că aici vor fi în siguranţă.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.