Condiții greu de imaginat pentru 11 vasluieni plecați la muncă în Germania. Cum au ajuns pe drumuri și fără mâncare

vaslui
vremeanoua.ro

11 vasluieni din comuna Băcani ar fi fost batjocoriți și dați afară de la o fermă din Germania.

Două femei și nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, au plecat pe 24 aprilie în Germania, la cules de căpșuni, însă au avut parte de o surpriză când au ajuns acolo, potrivit vremeanoua.ro.

La fermă au trecut prin condiții greu de imaginat. Li se dădea câte o pâine pe zi, cartofi și varză, pe care li s-ar fi cerut cinci euro, iar când își cereau drepturile salariale ar fi fost amenințați. Au mers kilometri întregi, fiind nevoiți să cerșească pe stradă de mâncare și au cerut ajutorul în țară.

„Am plecat pe 24 aprilie, spre Germania, având promisiuni de locuri de muncă la o fermă de căpșuni. Când am ajuns însă la fermă, deși ni s-a spus că vom intra să culegem căpșuni, am fost băgați într-un fel de carantină timp de o săptămână. Ne-au amăgit că totul va fi bine, că vom avea cazare și masă în regulă, dar n-a fost așa. Ne dădeau câte o pâine la 10 oameni, mâncare în bătaie de joc, cartofi cruzi și varză crudă, pentru un așa prânz ne cereau 5 euro. Am muncit trei săptămâni acolo, iar pe 11 – 12 mai ne-au dat afară din fermă! Fără bani, fără nimic! Am mers până în gară la Bonn, iar de cinci zile stăm și cerșim mâncare, nu mai știm ce să facem. La consulat nu este nimeni până pe 3 iunie, așa ni s-a spus și am făcut apel la românii din țară, la primarul din Băcani, poate ajungem acasă”, a povestit unul dintre vasluieni.

Primarul comunei a avut o discuție cu Nelu Tătaru și s-a stabilit că cei 11 vasluieni vor ajunge în țară în zilele următoare, până atunci fiind cazați într-un hotel din Bonn.

Citește și
muncitori sezonieri
Zeci de zboruri cu muncitori români, aşteptate în UK. Apelul ambasadorului Dan Mihalache
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Muncitori români veniți din Austria, trimiși în carantină chiar dacă au teste negative pentru coronavirus
Muncitori români veniți din Austria, trimiși în carantină chiar dacă au teste negative pentru coronavirus

Trenul special care transporta îngrijitori români pe ruta Timișoara-Viena s-a întors miercuri în țară.

Zeci de zboruri cu muncitori români, aşteptate în UK. Apelul ambasadorului Dan Mihalache
Zeci de zboruri cu muncitori români, aşteptate în UK. Apelul ambasadorului Dan Mihalache

Ambasadorul României la Londra anunță că sute de muncitori sezonieri români vor sosi în aceste zile în Marea Britanie, precizând că statul român nu are nicio implicare în organizarea acestor transporturi.

Doi muncitori români au fost aduși de MApN din Germania, după ce au fost în Wuhan
Doi muncitori români au fost aduși de MApN din Germania, după ce au fost în Wuhan

Doi cetățeni români, plecați să muncească în China, ce se aflau în Germania, la Berlin, au fost aduși în ţară duminică seară.

Reacțiile apărute după ce muncitori români au fost filmați desfășurând un cablu. VIDEO
Reacțiile apărute după ce muncitori români au fost filmați desfășurând un cablu. VIDEO

Un video surprins în România, în care mai mulți muncitori au găsit o metodă neobișnuită de a desfășura un cablu de mari dimensiuni, în lipsa unei instalații, a devenit viral pe rețelele de socializare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.