De la produse expirate până la mormane de gunoi. Neregulile găsite de inspectorii ANPC pe litoralul românesc, în această vară

×
Codul embed a fost copiat

Servicii care lasă de dorit, mormane de gunoi, mâncare stricată, alimente expirate de ani de zile, și nu în ultimul rând, condiții insalubre, de depozitare.

Sunt câteva dintre neregulile grave, descoperite de inspectorii de la Protecția Consumatorului, pe litoralul românesc, în acest sezon estival.

Un bilanț la final de vară arată că au fost aplicate amenzi de 2,9 milioane de lei pentru aproape 500 de hoteluri și restaurante, de la malul mării. Patronii din domeniul ospitalității se plâng însă că multe probleme au fost cauzate de lipsa de comunicare cu instituțiile statului.

Alimente stricate, condiții de depozitare neconforme sau lipsa unor autorizații de funcționare. Sunt câteva dintre problemele grave descoperite de inspectorii ANPC în restaurantele și hotelurile de pe litoral. Au fost date aproape 500 de amenzi și peste 1000 de avertismente.

„Au fost descoperite și nereguli în cadrul acestor comandamente, unele chiar de natură să pună în pericol viața și sănătatea consumatorilor. De la bacterii în piscinele în care se îmbăiau copiii, la produse și materii prime alimentare unele expirate de ani de zile, la materii prime, pește, carne și orice alte forme a cărei proveniență nu o cunoșteam, la depozitare necorspunzatoare și incorectă a produselor alimentare, la diferite activiăți inclusiv de agrement care nu prezentau toate elementele de siguranță”, a declarat Sorin Susanu, inspector ANPC.

Citește și
Banca
Banca amendată de ANPC cu 100.000 de lei pentru mărirea ilegală a dobânzilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La începutul verii, ANPC a susținut pe litoral o campanie de consiliere și instruire a operatorilor economici. Care la finalul sezonului sunt nemulțumiți că nu au fost susținuți.

„ANPC a fost singur instituție cu care am reușit să avem un dialog, chiar dacă el a nu a fost consistent pe durata sezonului de vara. Nu am mai avut această comunicare pe parcursul veriii. Am lucrat că în vreme de război, au fost foarte multe cereri de vacanță. Sigur că atunci când cererea e atât de mare, există și un număr de situațîi neconforme. Pentru prima jumătate a verii, turiștii care au venit în Mamaia să nu aibă pe plajă facilitățile necesare, șezlonguri, umbrele. Vorbim despre situații în care instituțiile statului au genrat nemulțumiri și neplăceri turiștilor români, turiști pe care noi, operatorii de turism ne străduim să ii aducem”, a transmis Corina Martin, președintele patronatului „Resto” Constanța.

În urmă controalelor, au fost închise temporar peste 80 de unități și au fost scoase de la vânzare produse de peste un milion de lei.

Bilanţul controalelor ANPC pe Litoral şi Delta Dunării:

● Au fost efectuate peste 1.250 de acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în zonă.

● Au fost aplicate circa 1.100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.

● Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de circa 950.000 lei.

● Au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 450.000 lei

● A fost oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unităţi

● În cazul a trei operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unităţii, până la șase luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primul weekend de toamnă a adus vara înapoi pe litoral. Hotelierii se întrec în oferte - cu cât au scăzut prețurile
Primul weekend de toamnă a adus vara înapoi pe litoral. Hotelierii se întrec în oferte - cu cât au scăzut prețurile

Primul weekend de toamnă a adus vara înapoi pe litoral. Apă încă bună de bălăceală și temperaturile prietenoase au ademenit mulți turișți la mare.

Banca amendată de ANPC cu 100.000 de lei pentru mărirea ilegală a dobânzilor
Banca amendată de ANPC cu 100.000 de lei pentru mărirea ilegală a dobânzilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 lei pentru practici incorecte.

Mobilier vechi, rugină, lenjerii de pat și mese murdare. Inspectorul PRO, în hoteluri de pe litoral
Mobilier vechi, rugină, lenjerii de pat și mese murdare. Inspectorul PRO, în hoteluri de pe litoral

Hotelurile de două şi trei stele pun la grea încercare răbdarea, dar mai ales vacanţa turiştilor de pe litoralul românesc.

Produse expirate de ani de zile și alimente depozitate în condiții improprii, descoperite de ANPC în Delta Dunării
Produse expirate de ani de zile și alimente depozitate în condiții improprii, descoperite de ANPC în Delta Dunării

Mizerie, produse expirate de ani de zile, alimente depozitate în condiţii improprii şi peşte fără elemente de identificare au fost descoperite în urma controalelor ANPC în Delta Dunării şi pe litoral.

Raiffeisen a început restituirea eventualelor sume colectate în plus de la clienți, conform ordinului ANPC
Raiffeisen a început restituirea eventualelor sume colectate în plus de la clienți, conform ordinului ANPC

Raiffeisen Bank a pierdut definitiv un proces cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în care nu mai puţin de 14.000 clienţi sunt afectaţi iar prejudiciul creat debitorilor este de peste 10 milioane de euro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.