Colegiul Medicilor Bucureşti, apel la donare de sânge pentru victimele exploziilor din Crevedia

Explozii stație GPL Crevedia
Inquam Photos/Octav Ganea

Colegiul Medicilor Bucureşti face apel pentru donare de sânge în contextul în care mai multe persoane sunt internate în spitale din Capitală după exploziile care au avut loc în Dâmboviţa.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti transmite condoleanţe familiei victimei, sănătate celor răniţi şi putere de muncă echipelor medicale care în această noapte se luptă pentru salvarea vieţilor! Apel pentru donarea de sânge de la coordonatoarea Centrului de Transfuzii Bucureşti în contextul exploziilor de la Crevedia şi a numărului mare de răniţi. CMMB susţine donarea de sânge!”, a transmis Colegiul Medicilor Bucureşti, conform Agerpres.

Vă reamintim, la Crevedia, lângă București, s-a dezlănțuit iadul, sâmbătă seară.

Două explozii violente, urmate de flăcări imense, au avut loc la o stație GPL. Prima s-a produs în jurul orei 19:00 și a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Cea de-a doua, de asemenea foarte puternică, a avut loc în jurul orei 21:00.

Un om a suferit un infarct la fața locului. De asemenea, sunt în total 46 de răniți, dintre care 26 sunt pompieri. Opt dintre victime sunt în stare gravă.

Citește și
crevedia
Explozii în serie în Crevedia. Zeci de pompieri au fost răniți
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şeful INSEMEX: A doua explozie de la Crevedia ar fi fost evitată dacă se respectau legile
Şeful INSEMEX: A doua explozie de la Crevedia ar fi fost evitată dacă se respectau legile

Şeful Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani, George Găman, a precizat, referindu-se la a doua explozie de la Crevedia, că aceasta ar fi putut fi evitată, dacă se respecta legea.

Explozii în serie în Crevedia. Zeci de pompieri au fost răniți
Explozii în serie în Crevedia. Zeci de pompieri au fost răniți

O nouă explozie a avut loc, sâmbătă seara, la Crevedia, în zona depozitului GPL. 

Momentul în care un Humvee cu soldați ucraineni calcă pe o mină și sare în aer. „Mulțumim poporului american!”
Momentul în care un Humvee cu soldați ucraineni calcă pe o mină și sare în aer. „Mulțumim poporului american!”

Într-un filmuleț apărut pe rețelele sociale se poate observa cum un vehicul de luptă Humvee, în care se aflau mai mulți soldați ucraineni, calcă peste o mină și provoacă o explozie puternică.

Atac cu dronă asupra Moscovei. O explozie s-a auzit în cartierul de afaceri al orașului. VIDEO
Atac cu dronă asupra Moscovei. O explozie s-a auzit în cartierul de afaceri al orașului. VIDEO

Un atac cu dronă ucrainean a lovit o clădire din Moscova, provocând o explozie care a fost auzită în cartierul de afaceri al oraşului, au afirmat oficiali ruşi, potrivit BBC.

Explozie în Republica Dominicană. Cel puțin 10 persoane au murit, 37 au fost rănite şi 11 persoane dispărute | Video
Explozie în Republica Dominicană. Cel puțin 10 persoane au murit, 37 au fost rănite şi 11 persoane dispărute | Video

Bilanţul exploziei produse luni într-un magazin din provincia San Cristobal, în Republica Dominicană, a crescut la 10 morţi, a anunţat marţi preşedintele Luis Abinader, care a menţionat şi 11 persoane date dispărute şi cel puţin 37 rănite, transmite AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă