Cod portocaliu de vânt puternic în 21 de județe. Cât timp este valabil

×
Codul embed a fost copiat

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, pentru zone montane din 21 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, 13 octombrie, între orele 12:00 - 21:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120 - 130 km/h, transmite Agerpres.

În acelaşi timp, marţi, în intervalul orar 10:00 - 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică la munte, cu rafale de peste 90 - 100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar, vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55 - 65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-85 km/h.

De asemenea, în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în regiunile sudice, estice şi centrale vor fi însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.

Citește și
anm
Vremea, 13 octombrie. Zonele în care vin ninsorile și scad drastic temperaturile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform prognozei de specialitate, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi valabil în perioada 13 octombrie, ora 21:00 - 14 octombrie, ora 18:00, când în zona Munţilor Apuseni şi în Carpaţii Orientali vântul va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi 90 - 100 km/h. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi în nord-vestul Transilvaniei, temporar, vor fi intensificări, cu rafale în general de 55 - 65 km.

Meteorologii precizează că, în cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri, pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali se vor mai semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ANM a emis un cod galben de furtuni în mare parte din țară. Până când este valabil
ANM a emis un cod galben de furtuni în mare parte din țară. Până când este valabil

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două atenţionări Cod galben de furtuni şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seară, care vor cuprinde treptat peste trei sferturi din ţară.

Vremea, 13 octombrie. Zonele în care vin ninsorile și scad drastic temperaturile
Vremea, 13 octombrie. Zonele în care vin ninsorile și scad drastic temperaturile

Prognoza meteo, marți, 13 octombrie 2020. Marți avem vreme instabilă în toată țara, cu vânt puternic și ploi abundente.

ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară. Până când este valabil
ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară. Până când este valabil

ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară.

Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare
Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, în țara noastră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.