Cod galben de ninsori în 11 județe, valabil până duminică dimineața

Ninsoare
Shutterstock

Meteorologii au emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de ninsori în 11 judeţe situate în zona Moldovei şi a Munteniei, care va intra în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică la ora 10:00.

Conform atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), la începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri.

În zona deluroasă şi montană a Moldovei trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Citește și
sua, iarna
Ninsori abundente în Colorado. Zăpada a provocat daune serioase în Denver
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Judeţele atenţionate de meteorologi, în totalitate, sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, iar parţial: Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ninge în plină vară în România. Unde s-a întâmplat. VIDEO
Ninge în plină vară în România. Unde s-a întâmplat. VIDEO

Într-o perioadă în care trecem de la caniculă la furtuni și apoi iar la caniculă, iată că în România au căzut și câțiva fulgi. 

Ninsori abundente în Colorado. Zăpada a provocat daune serioase în Denver
Ninsori abundente în Colorado. Zăpada a provocat daune serioase în Denver

Deşi la noi weekendul a venit cu temperaturi de vară, în statul american Colorado a nins.

Vreme deosebit de rece și ninsori în mai multe regiuni. Informare meteo de vreme severă
Vreme deosebit de rece și ninsori în mai multe regiuni. Informare meteo de vreme severă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare care vizează precipitaţii predominant sub formă de ninsoare îndeosebi în sudul, centrul şi estul teritoriului, începând de duminică după-amiaza.

O mașină în care se aflau 4 muncitori, care se îndreptau spre Cluj, s-a răsturnat pe un drum necurățat de zăpadă
O mașină în care se aflau 4 muncitori, care se îndreptau spre Cluj, s-a răsturnat pe un drum necurățat de zăpadă

Iarna revine în forță cu ninsori abundente și vânt puternic. Meteorologii au emis deja mai multe coduri portocalii și galbene de vreme rea.

Furtună puternică de zăpadă, așteptată în SUA. Zborurile au fost anulate
Furtună puternică de zăpadă, așteptată în SUA. Zborurile au fost anulate

O furtună puternică de zăpadă e așteptată să lovească în acest weekend nord-estul Statelor Unite. Peste 2.000 de zboruri programate pentru sâmbătă au fost deja anulate și, cel mai probabil, numărul va crește până duminică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.