Cîţu, despre certificatele verzi: Dacă te-ai tratat acasă și nu ai sunat la DSP, soluția este vaccinarea

Florin Citu
Pro TV

Premierul Florin Cîţu a precizat, joi, că vor primi certificat digital toate persoanele despre care există documente că au trecut prin boală, chiar dacă s-au tratat acasă.

”Dacă persoanele s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date şi ştim că au trecut prin boală, vor fi incluse în aceste certificate. Dar dacă sunt persoane care au trecut prin boală şi nu ştiu, atunci nu pot fi în baza de date, dar cele care s-au tratat acasă, sunt acolo. Soluţia cea mai simplă e vaccinarea. Ne-am vaccinat şi atunci nu mai există astfel de probleme”, a afirmat, joi, la Timişoara, Florin Cîţu, potrivit News.ro.

Acesta a explicat că şi cei care s-au tratat acasă, dar au informat autorităţile, trebuie să apară în bazele de date.

”De obicei, dacă te tratai acasă şi aveai simptome, sunai la DSP şi te lua în evidenţă, deci exista acea procedură. Dacă nu ai sunat la DSP, nu ai sunat nicăieri, nu există o dovadă că ai trecut prin boală pentru că există reversul medaliei, mulţi pot spune că au trecut prin boală, dar nu au trecut prin boală şi trebuie să avem exact documentat”, a completat premirul.

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care, deşi au documente că au fost infectate, nu apar în bazele de date, premierul a precizat: ”Aplicaţia se va lega de aceste persoane care sunt în baza de date şi va lua informaţiile direct pentru fiecare persoană. Dacă sunt cazuri speciale, persoane care există documentate care au avut boala, putem să vedem cum pot fi introduse. Dar ar fi bizar să nu existe în baza de date dacă au avut boala”.

Citește și
Țările UE au început deja să emită certificate verzi, România stă după parlamentarii care tot amână discuțiile
Țările UE au început deja să emită certificate verzi. România stă după parlamentarii care tot amână discuțiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Certificatul digital va fi implementat în Uniunea Europeană de la 1 iulie. Documentul va certifica fie vaccinarea, fie trecerea prin boală, fie existanţe unui test RT-PCR negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Peste un milion de certificate digitale privind COVID, emise deja în UE
Peste un milion de certificate digitale privind COVID, emise deja în UE

Peste un milion de certificate digitale privind COVID, emise deja în UE.

Țările UE au început deja să emită certificate verzi. România stă după parlamentarii care tot amână discuțiile
Țările UE au început deja să emită certificate verzi. România stă după parlamentarii care tot amână discuțiile

7 state membre ale Uniunii Europene au început să emită certificate verzi, cu ajutorul cărora putem călători fără a mai sta în carantină. Certificatele arată dacă suntem vaccinați, avem un test negativ ori am trecut prin boală.

Cum funcționează pașaportul de vaccinare de care vom avea nevoie pentru a călători fără restricții de la 1 iulie
Cum funcționează pașaportul de vaccinare de care vom avea nevoie pentru a călători fără restricții de la 1 iulie

România a testat cu succes, alături de Lituania, conectarea cu sistemele europene care vor gestiona „Certificatele Digitale COVID-19”. Transferul de date este criptat și cele 27 de țări membre ale Uniunii au fiecare o cheie electronică unică.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.