Circulaţie feroviară temporar oprită între staţiile CF Dârste şi Braşov, din cauza unei defecţiuni la o locomotivă

tren
News.ro

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a precizat că în cursul serii de duminică, începând cu ora 19.10 circulaţia feroviară este temporar oprită pe magistrala 300, între staţiile CF Dârste şi Braşov, din cauza defectării pantografului unei locomotive.

„Personalul de specialitate al SRCF Braşov intervine pentru remediere cu drezina pantograf, fiind necesară scoaterea totală de sub tensiune a liniei de contact din staţia Dârste. În zona afectată, până la remediere, trenurile vor circula dublate cu locomotivă Diesel, pusă la dispoziţie de CFR Călători”, a transmis compania feriviară.

În prezent staţionează în gara Timişu de Sus 2 trenuri de călători (R 3025 şi IR 1635), a mai anunțat CFR SA.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest deranjament şi îi asigură că intervenţiile desfăşurate la faţa locului au avut drept scop redeschiderea circulaţiei în cel mai scurt timp, în condiţii de siguranţă”, a precizat compania.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea

Un bărbat în vârstă de 37 ani a fost arestat preventiv după ce în decurs de câteva zile a fost prins de două ori conducând beat şi cu permisul suspendat un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.