Proiect: Mașinile zgomotoase să nu mai poată circula noaptea în București. Amenzile ar putea ajunge la 5.000 de lei

trafic, masini, poluare
Shutterstock

Circulaţia autovehiculelor care produc zgomot peste 95 dB(A) în Bucureşti ar putea fi permisă doar în intervalul orar 8:00-21:59, conform unui proiect supus dezbaterii publice.

„Proiectul propune eficientizarea acţiunilor de reducere a poluării fonice pe timpul nopţii, prin adoptarea unor măsuri care să conducă la diminuarea zgomotului şi a efectelor nocive ale acestuia asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător”, a declarat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

Ce amenzi riscă șoferii ale căror autovehicule depășesc anumite limite de zgomot în București

Pentru șoferii care vor depăși nivelul de zgomot în intervalul 95 dB(A)-100 dB(A), amenda contravenţională va fi cuprinsă între 1.500-2.500 de lei, iar în cazul depășirii nivelului de zgomot de 100 dB(A), amenda va fi cuprinsă între 4.000-5.000 de lei.

Măsurarea zgomotului produs de vehiculele participante la trafic se va face prin sondaj, de către Poliţia Rutieră şi Registrul Auto Român. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se vor face de către Poliţia Rutieră.

Totodată, conform proiectului, Poliţia Rutieră împreună cu Registrul Auto Român vor desfăşura acţiuni comune de informare cu privire la obligaţiile prevăzute de această hotărâre, până la data intrării în vigoare.

Citește și
Romania masini benzina
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În referatul de aprobare semnat de consilierul general USR Gabriel Rău se arată că, potrivit hărţilor strategice de zgomot ale Municipiului Bucureşti, aprobate prin HCGMB 716/2018, zgomotul produs de traficul rutier este cea mai importantă sursă a poluării fonice din Bucureşti. Brigada Rutieră a înregistrat 41 de petiţii în care sunt sesizate aspecte referitoare la poluarea fonică produsă de vehicule care circulă în Capitală.

Poluarea fonică de către mașinile zgomotoase afectează sănătatea 

„Efectele produse de depăşirea limitei de zgomot generează disconfort, deranjarea somnului, afectează sănătatea mentală, productivitatea muncii, procesul de învăţare, comportamentul social, produce stres, oboseală cronică, tendinţă la insomnie sau boli cardiovasculare, poate conduce la hipoacuzie şi produce efecte negative sociale şi economice, aceste efecte fiind amplificate pe timpul nopţii”, potrivit sursei citată.

Persoanele interesate pot vizualiza proiectul și pot transmite propuneri şi opinii până pe 11 octombrie, aici. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer

Cercetătorii au anunțat că au descoperit modul în care poluarea aerului conduce la cancer, într-o descoperire care ne transformă complet înțelegerea modului în care apar tumorile.

Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România

Agenția Europeană de Mediu ca dezvăluit care este cauza a 10% din cancerele depistate în Europa și a avertizat că majoritatea cazurilor sunt evitabile.

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Un studiu publicat miercuri în revista științifică The Lancet a dezvăluit cauza morții premature a nouă milioane de oameni în 2019.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.