Cele trei ipoteze în ancheta de la Ferma Dacilor, făcută scrum. „Victimele au fost surprinse în somn”

×
Codul embed a fost copiat

Tragedia de la Ferma Dacilor a mobilizat forțe impresionante la complexul din Tohani. Ancheta e condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Prahova.

Printre specialiștii se numără o echipă de la Institutul Național de Criminalistică, dar și experți de la INSEMEX Petroșani, care trebuie să lămurească de unde a pornit incendiul.

Printre ipoteze ar fi o defecțiune la centrala pe lemne a complexului, o mână criminală, dar și o supraîncărcare a rețelei electrice.

Patronul complexului turistic, Cornel Dinică, a fost audiat alături de alte persoane, dar nu a putut spune nimic din cauza șocului: și-a pierdut un fiu în incendiu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șofer: „Toată lumea zice că a fost un scandal. Cineva s-a certat pe acolo. Eu cred ca e o mână criminală.”

Spusele oamenilor nu sunt confirmate încă de polițiști. Potrivit acestora, nu au primit niciun apel la 112 în legătură cu un posibil conflict. Pompierii nu exclud însă nicio variantă.

Nicolae Tudoroiu, șeful intervenției ISU PH: „Din câte am văzut la sosirea primelor echipaje, acoperișul era în flăcări. Este adevărat, din ce am observat, că 50% din acoperiș era acoperit cu panouri fotovoltaice. Deocamdată nu putem spune că ar fi o sursă probabilă de incendiu. E clar că a fost observat cu întârziere și asta e motivul pentru care victimele au fost surprinse în somn. Cei de la parter s-au evacuat, cei din mansardă, probabil din cauza arhitecturii mai ciudate a holului de evacuare, au fost surprinși de foc, de fum. Nu știm exact.”

La Ferma Dacilor au ajuns specialiștii INSEMEX Petroșani - este autoritatea națională supremă care vine și anchetează asemenea catastrofe.

Ancheta va trebui să lămurească și dacă holul restaurantului respectă sau nu normele de securitate la incendiu. Însă acest lucru ar fi trebuit să fie observat la controalele din trecut ale pompierilor. Inspectorii veniți la fața locului susțin că nu le este clar din documente când a început să funcționeze. Mai mult decât atât, potrivit acestora, localul nu avea autorizație de securitate la incendiu.

Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU PH: Din datele preliminare, ultimul control a fost în 2019.
Reporter: Și au fost nereguli?
Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU PH: Da, mai multe, din care una rezolvată pe timpul controlului. Una din neregulile de atunci nu ne-a pus la dispoziție documente din care să reiasă momentul punerii în funcțiune.
Reporter: Despre autorizația de securitate la incendiu, ce ne puteți spune?
Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU PH: Din datele efectuate la prima oră, în baza unității noastre nu a fost emis acest document.

Pentru neregulile găsite în 2019, proprietarul fermei a primit 6 avertismente. Prefectul județului a declarat că un alt control s-ar fi desfășurat și acum 3 ani, însă susține că nu știe cum s-a încheiat.

Patronul fermei se numește Cornel Dinicu, iar într-un interviu acordat în iulie unui jurnalist local se plângea că autoritățile îi dădeau foarte greu autorizațiile. 4 ani ar fi durat să primească doar PUZ-ul pentru clădirea care a ars. Dinicu a lăsat să se înțeleagă și că a ridicat-o fără să mai aștepte actul. Potrivit DS, restaurantul avea 5 camere la parter și 6 la etaj.

Pensiunea "Ferma Dacilor", ascunsă între podgoriile din Dealu Mare, era un loc căutat de mulți turiști în perioada sărbătorilor de iarnă dar și de Paște. A ajuns să atragă și străini după vizita unui vlogger culinar care a lăudat mâncarea și produsele tradiționale pe care le găseai aici.

Pe de altă parte, patronul, Cornel Dinicu, are un trecut controversat. Este născut în Mizil, însă trăiește în București și are 5 copii.

Într-o anchetă realizată la "România, te iubesc", un fost lider interlop l-a acuzat că în 2000 ar fi fost implicat în furtul a unui kg de bijuterii și a 420 de mii de dolari. Un caz numit atunci de presă "Afacerea Portbagajul".

Banii nu au fost recuperați niciodată. Potrivit jurnaliștilor de la G4Media, în februarie 2000, Cornel Dinicu a fost arestat de Poliția Prahova pentru deținere ilegală de armă militară și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. IPJ Prahova nu a putut confirma informația.

Horia Constantinescu, președintele Autorității pentru Protecția Consumatorilor, lăuda anul trecut într-o postare pe Facebook afacerea de la Ferma Dacilor și se mândrea că este prieten cu patronul de peste 30 de ani.

Felul în care funcționa "Ferma Dacilor" a făcut și obiectul unui dosar al secției militare a DNA, însă dosarul a fost clasat în martie. Acum, după ce restaurantul a ars, procurorii vor redeschide cazul, susțin surse judiciare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.