Cel puțin 25.000 de soldați ucraineni au fost confirmați decedați pe front. Informații din surse deschise

soldați ucraineni
Profimedia

Aproape 25.000 de soldaţi ucraineni ar fi fost confirmați decedați pe front, dar bilanțul acestora se apropie de 30.000, susțin reprezentanții unui grup civic ucrainean.

Este confirmat decesul unui număr de aproape 25.000 de soldaţi ucraineni de la începerea invaziei ruse în februarie 2022, bilanţul total depăşind 30.000, transmite Reuters, citând datele din surse deschise oferite de grup, transmite Agerpres.

Kievul tratează informaţiile despre pierderile sale în război drept secrete de stat şi oficialităţile ucrainene afirmă că dezvăluirea cifrelor ar putea afecta eforturile armatei. O relatare din luna august a cotidianului The New York Times, care cita oficialităţi americane sub rezerva anonimatului, avansa un bilanţ de 70.000 de morţi în rândul ucrainenilor.

În cotidianul Tijden, istoricul Iaroslav Tincenko şi voluntarul Herman Şapovalenko au afirmat că proiectul 'Book of Memory', al lui Şapovalenko, a confirmat 24.500 de victime în timpul luptelor şi în afara lor. Bilanţul real ar putea fi însă mai ridicat întrucât mulţi dintre cei 15.000 de soldaţi daţi dispăruţi sunt probabil morţi.

Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste cifre.

Citește și
Centrul european de instruire F-16
Centrul European de Instruire F-16 a fost inaugurat. La Baza 86 Fetești vor fi instruiți și piloți ucraineni. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aplicând o proporţie de 1:3, autorii studiului au estimat numărul răniţilor la aproximativ 100.000.

Autorii articolului din Tijden au afirmat că este esenţial ca estimările din media occidentale să fie contrabalansate de date verificabile.

Ar trebui să vorbim despre asta în timpul războiului din Ucraina? Noi aşa credem, dar numai în termeni de date concrete şi surse deschise şi credibile'', au scrie ei.

Rusia nu a dezvăluit pierderile din rândurile forţelor sale armate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Baza Aeriană de la Borcea, locul în care piloții români și cei ucraineni vor prinde „aripi” pe temutele avioane F-16
Baza Aeriană de la Borcea, locul în care piloții români și cei ucraineni vor prinde „aripi” pe temutele avioane F-16

De luni, Centrul European de Instruire a piloților de avioane F-16 de la Borcea este operațional.

Centrul European de Instruire F-16 a fost inaugurat. La Baza 86 Fetești vor fi instruiți și piloți ucraineni. GALERIE FOTO
Centrul European de Instruire F-16 a fost inaugurat. La Baza 86 Fetești vor fi instruiți și piloți ucraineni. GALERIE FOTO

Piloţii ucraineni au început să se antreneze în Danemarca şi Statele Unite ale Americii pentru a putea primi în dotare aparate de zbor F-16 din Danemarca şi Suedia, scrie Agerpres.

Prizonieri de război, „voluntari” pe linia frontului de partea rușilor. Cum își prezintă Rusia ostaticii
Prizonieri de război, „voluntari” pe linia frontului de partea rușilor. Cum își prezintă Rusia ostaticii

Un grup de foşti militari ucraineni, inclusiv prizonieri de război, s-au oferit „voluntari” pentru a lupta pe linia frontului pentru Rusia, susține presa de stat din Rusia.

 

Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă
Răsturnare de situație pe front. Batalionul de soldați ucraineni care i-a jurat credință lui Putin intră în luptă

Rusia este pe cale să facă o mișcare prin care va încălca Convenția de la Geneva în ceea ce privește prizonierii de război.

Doi ucraineni au fost spulberați pe o trecere de pietoni din Galați. Femeia era gravidă și a pierdut copilul
Doi ucraineni au fost spulberați pe o trecere de pietoni din Galați. Femeia era gravidă și a pierdut copilul

Un șofer de 19 ani a lovit cu mașina joi seară doi soți care traversau pe trecerea de pietoni, în Galați. Femeia, însărcinată, a ajuns în stare gravă la spital. Bărbatul are câteva coaste rupte.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.