Cei patru scandalagii, reținuți după ce și-au împărțit pumni și picioare într-un club din Iași, au fost eliberați

×
Codul embed a fost copiat

Cei patru bărbați, doi români și doi străini - studenți la Medicină, reținuți după ce și-au împărțit pumni și picioare într-un club din Iași au fost lăsați azi-noapte să plece acasă.

Toți sunt cercetați în stare de libertate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Judecătorii au considerat că nu reprezintă un pericol. În plus, nu a fost depusă nicio plângere pentru agresiune fizică.

Încăierarea a izbucnit după ce iubita unuia dintre ei ar fi primit avansuri din partea unui alt petrecăreț. Iar paguba făcută în nici două minute se ridică la zeci de mii de euro.

Scandalul a avut loc într-un club din centrul Iaşiului, în zona Palatului Culturii. Din imaginile suprinse de clienţii localului se vede cum 2 bărbaţi se ceartă, apoi se împing, iar în final ajung să îşi împartă pumni şi picioare, mese şi scaune. În sprijinul lor au apărut susţinători din ambele tabere.

În timp ce manelele animau atmosfera, bătăuşii au aruncat cu sticle şi pahare şi nu au ezitat să distrugă tot ce au găsit pe mese. În tot acest timp, ferindu-se să nu primească şi el, din greşeală, un pumn, un barman a încercat să salveze o piesă de decor la care părea că ține mult: un porumbel din plastic pe care l-a ridicat deasupra capului.

Citește și
bataie
Bătaie cu pumnii și picioarele într-un club din Iași. Patru indivizi sunt cercetați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit poliţiştilor, cearta ar fi pornit după ce unul dintre scandalagii, un bărbat din Iaşi, i-ar fi făcut avansuri unei brunete, iubita unui cetăţean străin, student la Facultatea de Medicină. Tânăra l-a refuzat, însă individul ar fi încercat să o tragă de mână şi să danseze cu ea. Fata i s-a plâns iubitului.

Acesta din urmă a cerut socotelă, dar în loc de scuze a primit pumni. Ulterior, totul s-a tranformat într-o bătălie generală.

Patru bărbaţi, doi străini şi doi români, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Judecătorii vor decide în această seară dacă scandalagii vor fi arestaţi sau nu pentru 30 de zile, vor fi cercetaţi sub control judiciar sau vor primi doar o amendă. Pe de altă parte, patronii localului susţin că pagubele sunt foarte mari, pentru că bătăuşii ar fi folosit în încăierare, inclusiv sticle de şampanie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bătaie pe ritm de manele, cu pagube de zeci de mii de euro, într-un club din Iași
Bătaie pe ritm de manele, cu pagube de zeci de mii de euro, într-un club din Iași

S-a lăsat cu scandal într-un club din Iași, unde, în mai puțin de două minute, patru indivizi care și-au împărțit pumni și picioare ar fi făcut o pagubă de zeci de mii de euro.

Bătaie cu pumnii și picioarele într-un club din Iași. Patru indivizi sunt cercetați
Bătaie cu pumnii și picioarele într-un club din Iași. Patru indivizi sunt cercetați

Din club au ajuns direct în arestul Poliţiei! Patru indivizi din Iași sunt cercetați după ce s-au luat la bătaie, cu pumnii și picioarele, și au aruncat cu tot ce le-a picat în mână.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.