Ce vom avea voie să facem de Revelion. Se discută mai multe variante

×
Codul embed a fost copiat

De Revelion, petrecerile ar putea fi permise până la 2 noaptea, iar programul magazinelor ar putea fi prelungit faţă de ora de închidere de acum.

Sunt două variante de măsuri discutate pentru sărbatori, potrivit unor surse din cadrul coaliţiei de guvernare.

Pe de altă parte, urmează ca de săptămâna aceasta să fie impuse noi restricții pentru cei care sosesc în țară, în contextul în care avem deja confirmarea a două cazuri de infectare cu Omicron în România.

Cel mai probabil în perioada sărbătorilor de iarnă se va merge pe o relaxare a restricțiilor, așa cum s-a întâmplat și în zilele de Paște.

Și se ia într-adevăr în calcul varianta ca circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 2. Asta ar însemna că măsura carantinei să fie aplicată în noaptea de Revelion între 2 și 5 dimineața.

Citește și
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila, despre petrecerile din noaptea de Revelion: ”Vă daţi seama că nu vor fi luate măsuri stupide”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată se discută și prelungirea programului magazinelor, care ar putea rămâne deschise până la ora 10 sau 11 noaptea.

Nu s-a luat însă nici decizie concretă nici în ceea ce privește organizarea petrecerilor în noaptea dintre ani. Rămâne de văzut dacă pot fi organizate.

Toate aceste lucruri urmază să fie stabilite într-o ședința de guvern care va avea loc în apropierea sărbătorilor. Autoritățile vorbesc de restricții rezonabile, însă cu sigurată vor ține cont și de incidența cazurilor de covid 19. Mai ales în condițiile în care în România avem deja 2 persoane diagnosticate cu noua varianta a coronavirusului și posibil încă una, în urma rezultatelor parțiale ale secvențierii tulpinii în cazul unei alte persoane.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Noile măsuri privind accesul în România îi afectează pe turiştii moldoveni care au deja rezervări
Noile măsuri privind accesul în România îi afectează pe turiştii moldoveni care au deja rezervări

Noile măsuri privind accesul în România pentru a limita răspândirea Omicron afectează circulaţia a mii de turişti moldoveni, care au deja rezervări pentru vacanţe în ţara noastră, afirmă preşedintele Asociaţiei Patronale Resto Constanţa.

Alexandru Rafila, despre petrecerile din noaptea de Revelion: ”Vă daţi seama că nu vor fi luate măsuri stupide”
Alexandru Rafila, despre petrecerile din noaptea de Revelion: ”Vă daţi seama că nu vor fi luate măsuri stupide”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că măsurile care vor fi luate pentru perioada în care românii vor petrece în stradă, cum ar fi de Revelion, vor fi discutate în perioada următoare şi vor fi făcute publice în timp util.

Varianta Omicron, depistată în România. Măsuri de siguranță luate de autorități
Varianta Omicron, depistată în România. Măsuri de siguranță luate de autorități

Varianta Omicron a fost depistată și în România la două persoane, așa că autoritățile au făcut duminică o ședință de urgență la Guvern pentru a adopta noi măsuri de siguranță pentru sărbători.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.