Ce sunt măștile FFP2 care trebuie purtate de acum în România, diferențele față de alte măști și care sunt prețurile

Ce sunt măștile FFP2 care trebuie purtate de acum în România, diferențele față de alte măști și care sunt prețurile
Getty

Măștile de tip FFP2 sunt dintr-o categorie superioară a eficienței față de măștile chirurgicale, asigurând o protecție de până în 95% în fața particulelor mici de virus. Însă și prețul este pe măsură: o mască FFP2 este și de 10 ori mai scumpă.

Masca de tip FFP2 sau masca de tip medical va deveni obligatorie în toate spațiile publice, deschise sau închise, a propus miercuri Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Măsura va intra în vigoare după ce va fi emis ordinul comun al ministerelor Sănătății și Administrației și Internelor, cel mai probabil de sâmbătă, 8 ianuarie.

Chiar dacă autoritățile nu impun, deocamdată, purtarea măștii FFP2 în detrimentul celei obișnuite, mai cunoscută ca fiind de tip medical sau chirurgicală, este evident accentul pus pe acest model de mască, superior calitativ.

Nu vor mai fi permise, în schimb, așa-zisele măști textile, de tip fashion, din diferite materiale, purtate până acum mai mult ca accesoriu de modă, dar care nu oferea aproape niciun fel de protecție reală.

Citește și
masca femeie
O femeie s-a dezbrăcat și a folosit rochia pe post de mască pentru a intra într-un magazin
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Avem nevoie deci de filtre mai bune și de măști mai bune. E momentul să trecem la FFP2 și FFP3 în spațiile închise. Măștile chirugicale pot fi suficiente în spațiile deschise, însă în spațiile aglomerate FFP2 poate fi mai bună. Masca este acum mijlocul primar de protecție față de Omicron, indiferent dacă ești vaccinat, trecut prin boală sau testat. La care se adaugă, distanțarea fizică (care trebuie mărită) și igienă (care rămâne aceeași)”, spunea medicul Octavian Jurma încă de pe 15 decembrie.

Măștile de tip medical sau chirurgical sunt măștile de tip FFP1, confecționate dintr-un material conceput pentru a filtra aerul sau impuritățile cu un factor de protecție în termen medical de 4x OEL sau 4x APF.

Măștile FFP2 asigură o protecție de până în 95%

Este primul nivel de protecție pe scara medicală, fiind cele mai accesibile măști de protecție, care se găsesc peste tot.

Potrivit Centrului pentru Cercetarea Bolilor Infecțioase a Universității Minnesota, măștile medicale sau chirurgicale oferă o protecție de 50% împotriva particulelor de virus purtate prin aer timp de cel puțin o oră.

Măștile textile nici măcar nu sunt luate în calcul ca accesoriu medical; cifrele prezentate de centrul american citat arată că o astfel de mască textilă asigură o protecție de doar 25%. Altfel spus, 75% din particulele infectate vor trece prin această mască, fiind aproape ca și cum nu ai avea niciun fel de mască.

Urmează ca eficiență măștile de tip FFP2, al căror material conferă un grad de protecție superior celor de tip FFP1, la concentrații de 12x OEL sau 10x APF.

Măștile de protecție FFP2 sunt echivalentul european al măștilor americane de tip N95, care asigură o protecție de până în 95%, după cum îi arată și denumirea.

Potrivit Universității Minnesota, măștile de protecție N95, adică FFP2 în Europa, asigură protecție timp de 6 până la 12 ore, interval în care permite accesul a 20 până la 10% din particulele de virus aeropurtate.

Măștile FFP2, de 10 ori mai scumpe decât cele FFP1

Trebuie precizat că toate cifrele de până acum se referă la varianta Delta a coronavirusului, neexistând date cu privire la protecția împotriva Omicron, mult mai contagioasă decât Delta.

În fine, există și măștile de protecție tip FFP3, care oferă cel mai ridicat nivel de protecție, cu un factor de 50x OEL sau 20x APF, care înseamnă o protecție reală de 99% împotriva particulelor aeropurtate de virus.

Măștile FFP2, pe care autoritățile le recomandă cu prioritate față de măștile chirurgicale obișnuite, sunt și semnificativ mai scumpe.

O singură mască FFP2 poate fi cumpărată cu prețuri care pornesc de la 3 lei și ajung până la 10 lei, în funcție de producător și numărul de straturi.

În comparație, o mască chirurgicală obișnuită costă de circa 10 ori mai puțin.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autoritățile recomandă utilizarea măştilor de tip FFP2 pentru prevenirea infectării cu varianta Omicron
Autoritățile recomandă utilizarea măştilor de tip FFP2 pentru prevenirea infectării cu varianta Omicron

De teama variantei Omicron, oficialii de la Bucureşti recomandă utilizarea măştilor de tip FFP2 şi a celor chirurgicale în detrimentul celor din material textil care nu ar asigura un grad ridicat de protecţie în fața coronaviruslui.

O femeie s-a dezbrăcat și a folosit rochia pe post de mască pentru a intra într-un magazin
O femeie s-a dezbrăcat și a folosit rochia pe post de mască pentru a intra într-un magazin

O femeie din Argentina s-a dezbrăcat și a folosit rochia pe post de mască pentru a putea intra într-un magazin. Totul s-a petrecut în fața unui bărbat, a șoției sale și a copiilor săi.

Masca devine obligatorie în Franța, de luni. Sunt vizați și copiii de vârstă mică
Masca devine obligatorie în Franța, de luni. Sunt vizați și copiii de vârstă mică

Masca de protecție devine obligatorie în Franța și pentru copii, de luni. Obligativitatea purtării acesteia în spațiile publice a fost extinsă și la grupa de vârstă 6+, după ce fusese valabilă doar pentru copiii de peste 11 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.