Ce spun autoritățile române despre pașaportul de vaccinare. Beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate

×
Codul embed a fost copiat

Vaccinarea împotriva Covid-19 le va face viața mai simplă celor obișnuiți să călătorească.

Până în vară, Comisia Europeană ar putea să instituie certificate digitale, pe care turiștii să le arate la aeroport sau la graniță, iar astfel să nu mai fie nevoiți să stea în carantină.

Autoritățile de la București sunt deocamdată rezervate. ''Să vedem întăi câți oameni vor fi vaccinați până la vară'', spune premierul, iar președintele transmite că susține libera trecere pentru cei care vor să călătorească în scopuri medicale.

Cei 26 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană au discutat joi seară, într-o reuniune online, despre instituirea unui certificat digital pe care oamenii să îl arate la granițe și care să dovedească că s-au vaccinat cu ambele doze de ser.

Angela Merkel: „Un aspect important este că toți liderii sunt de acord că este nevoie de un certificat digital de vaccinare. Comisia Europeană are nevoie de vreo 3 luni pentru a asigura condițiile tehnice necesare emiterii acestor certificate.”

Citește și
Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în cadrul UE. Proiectul este dezbătut la Bruxelles
Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Emmanuel Macron: „Eu vreau să fie clar că atunci când vorbesc de "un permis de trecere" acesta nu poate depinde de vaccinarea cuiva, din moment ce vaccinul încă nu este disponibil pentru cei mai tineri dintre noi.”

La noi primii pași pentru instituirea acestui document i-au făcut europarlamentarii din comisia de transporturi și turism, iar propunerea va ajunge și în plenul Parlamentului European.

Gheorghe Falca, europarlamentar membru în Comisia de transport și de turism: „În momentul în care avem un astfel de certificat, putem să călătorim mai liber. La fel cei care nu au trebuie să îndeplinească condițiile statului – test PCR și posibil zile de carantină".

Agențiile de turism susțin că măsură nu trebuie să fie discriminatorie, iar accesul pe teritoriul statelor să fie permis și celor vaccinați, dar și celor nevaccinati, dar au cerut ca cei dintâi să nu mai fie supuși unor restricții.

Alin Burcea, președinte ANAT: „Este vorba despre o adeverință care să arate că practic este imunizat, ai două vaccinuri și numai trebuie să prezinți test. Poate vor fi turiști români care vor dori să dea 10 euro la frontiere și să se testeze acolo, dar ceea ce se stabilește prin niște reguli ne ajută foarte mult".

Iar punctul lor de vedere are și susținerea ministrului Economiei.

Claudiu Năsui, ministrul Economiei: „Ceea ce ne dorim noi este să avem cât mai repde acorduri bilaterale cu cât mai multe țări ca să putem să le deschidem pe zona aceasta, țări ca Grecia, Israel. Încercam să accelerăm cât mai mult procesul tocmai ca românii să poată să meargă vara aceasta".

Premierul este încă precaut.

Florin Cîțu, prim-ministru: „E prematur. În momentul în care ai doar un început al camapniei de vaccinare, nu poți să vorbești despre un pașaport, dacă vom avea toată populația vaccinată, atunci da".

Președintele Klaus Iohannis a susținut că "certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue".

Măsura privind instituirea certificatului digital de vaccinare a fost cerută în primul rând de Spania, Italia și Grecia, al căror turism a fost puternic afectat de pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Florin Cîţu: ”Momentan nu putem vorbi despre un paşaport pentru vaccinare”
Florin Cîţu: ”Momentan nu putem vorbi despre un paşaport pentru vaccinare”

Premierul Florin Cîţu afirmă că discuţia despre un paşaport de vaccinare este prematură, campania de vaccinare la nivel european fiind la început, scrie News.ro. 

Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles
Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles

Turiștii care dețin un certificat de vaccinare ar putea călători mai ușor, fară teama că intră în carantină în spațiul Uniunii Europene.

Videoconferință a liderilor UE pe tema pașaportului de vaccinare. Ce avantaje vor avea cei imunizați
Videoconferință a liderilor UE pe tema pașaportului de vaccinare. Ce avantaje vor avea cei imunizați

Turiștii care vor deține un pașaport de vaccinare ar putea călători mai ușor și fară teama carantinarii în spațiul Uniunii Europene.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.