CE: Scrisoarea lui Timmermans către România nu a fost discutată la summitul de la Sibiu

Frans Timmermans
Agerpres

Noua scrisoare pe care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a trimis-o autorităţilor române nu a fost discutată la summitul de la Sibiu, fiind decisă înainte, la o reuniune a Colegiului Comisarilor.

Această precizare a fost făcută marţi, la Bruxelles, de purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, potrivit Agerpres.

Răspunzând unei întrebări a unui jurnalist în conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene, Schinas a spus că scrisoarea nu a fost discutată de preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, la summitul informal de la Sibiu de la 9 mai şi că ea a fost discutată la 30 aprilie în cadrul Colegiului Comisarilor, unde a fost convenită "cu unanimitate".

Comisia Europeană a confirmat luni că prim-vicepreşedintele său, Frans Timmermans, le-a trimis vineri autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România.

Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierului Viorica Dăncilă.

Citește și
Catalin Radulescu
România primește cel mai grav avertisment de la UE. PSD susține că e mâna lui Iohannis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Răspunzând unei alte întrebări, Schinas a mai spus că executivul european nu face nicio legătură între procesul din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) şi aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

"Dacă sunt chestiuni ce trebuie rezolvate în legătură cu frontierele, acest lucru trebuie făcut în cadrul procedurilor Schengen specifice", a precizat purtătorul de cuvânt.

"Totuşi, este clar că progresele în lupta împotriva corupţiei nu pot decât să diminueze potenţialele îngrijorări pe care le-ar putea avea unii", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reacția lui Liviu Dragnea după scrisoarea trimisă de Frans Timmermans României
Reacția lui Liviu Dragnea după scrisoarea trimisă de Frans Timmermans României

Liviu Dragnea a declarat că niciunul dintre articolele adoptate recent de Parlament la legislaţia privind justiţia din România nu contravine "unor principii sau unor articole existente în Codurile penale" din statele UE.

România primește cel mai grav avertisment de la UE. PSD susține că e mâna lui Iohannis
România primește cel mai grav avertisment de la UE. PSD susține că e mâna lui Iohannis

Comisia Europeană ameninţă autorităţile de la Bucureşti, cu cea mai dură procedură de sancţionare.

Deputat PSD, replică pentru Comisia Europeană: ”Politica ne-o facem noi în statul nostru”
Deputat PSD, replică pentru Comisia Europeană: ”Politica ne-o facem noi în statul nostru”

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a susţinut luni că preşedintele Klaus Iohannis a cerut la summitul de la Sibiu reprezentanţilor Comisiei Europene ca, în cazul în care Codurile penale sunt promulgate, să facă presiuni pe Guvernul României.

Reacția Comisiei Europene la scrisoarea lui Timmermans pentru România. Principalele îngrijorări
Reacția Comisiei Europene la scrisoarea lui Timmermans pentru România. Principalele îngrijorări

Purtătorul-șef de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a oferit luni mai multe detalii cu privire la scrisoarea trimisă de Frans Timmerans României, în care exprimă îngrijorările Comisiei despre modificările Codurilor Penale.

CE transmite un nou avertisment României, după modificarea Codurilor penale
CE transmite un nou avertisment României, după modificarea Codurilor penale

Comisia Europeană are în vedere noi contramăsuri împotriva României în urma relaxării legislaţiei anti-corupţie, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, citat de agenţia dpa, conform Agerpres.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.