Ce s-a întâmplat cu tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai. Anunțul făcut de procurori

drogat 2 mai

Vlad Pascu, șoferul drogat la volan care a accidentat mortal doi tineri în stațiunea 2 Mai a fost arestat preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

„La data de 20.08.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul P.M.V., în vârstă de 19 ani, din municipiul Bucureşti, persoană aflată în stare de deţinere, pentru comiterea infracţiunilor ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. (...) În sarcina inculpatului, se reţine că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, pe drumul public, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, potrivit Agerpres.

În urma impactului au murit doi tineri de 21 ani și 20 ani și au fost răniți alți trei tineri, de 18 ani și 20 de ani. De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.

Primele teste efectuate au relevat faptul că tânărul şofer se afla la volan sub influenţa substanţelor psihoactive.

S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.M.V., pe o durată de 30 de zile.

Citește și
șofer drogat
Filmul complet al evenimentelor care au dus la accidentul rutier din 2 Mai, în care șoferul de 19 ani a ucis doi tineri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vlad Pascu a fost cercetat în mai 2022 de DIICOT pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, dar procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală, pentru că era vorba de o cantitate mică de droguri.

De asemenea, în urmă cu trei luni a chemat poliția la locuința sa din Sectorul 1 din Capitală crezând că sunt spărgători, dar nu existau persoane străine în casă.

Tânărul se afla în stare de ebrietate și era incoerent în vorbire și gesturi, povestind lucruri neadevarate, au declarat surse judiciare pentru Știrile ProTV.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Poliția Constanța pentru anchetă, după accidentul din 2 Mai
Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Poliția Constanța pentru anchetă, după accidentul din 2 Mai

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că a dispus un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai.

Filmul complet al evenimentelor care au dus la accidentul rutier din 2 Mai, în care șoferul de 19 ani a ucis doi tineri
Filmul complet al evenimentelor care au dus la accidentul rutier din 2 Mai, în care șoferul de 19 ani a ucis doi tineri

Apar detalii revoltătoare după tragedia produsă în week-end pe litoral, în localitatea 2 Mai, acolo unde un tânăr aflat sub influența drogurilor a intrat în plin într-un grup de tineri si a ucis doi dintre ei.

Tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai a chemat poliția să-l salveze de infractori imaginari
Tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai a chemat poliția să-l salveze de infractori imaginari

Tânărul drogat care a omorât doi tineri în stațiunea 2 Mai a fost în urmă cu trei luni implicat într-un alt episod cu poliția.

Poliția recunoaște că l-a lăsat liber pe tânărul șofer din 2 Mai înainte de accident, deși l-a prins cu droguri în mașină
Poliția recunoaște că l-a lăsat liber pe tânărul șofer din 2 Mai înainte de accident, deși l-a prins cu droguri în mașină

Poliția Constanța a recunoscut, luni, faptul că tânărul care a ucis într-un accident rutier 2 oameni, după ce a consumat droguri, a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, însă nu i s-a făcut un test antidrog, chiar dacă în mașină avea droguri.  

Cazul femeii care și-a aruncat copiii pe geam, în Botoșani. Negociatorul de la IPJ spune că repeta obsesiv un singur lucru
Cazul femeii care și-a aruncat copiii pe geam, în Botoșani. Negociatorul de la IPJ spune că repeta obsesiv un singur lucru

Caz șocant în Botoșani. O femeie de 23 de ani a decis duminică noapte să se arunce de la etajul unu al unui hotel împreună cu cei doi copii - de 2, respectiv 3 ani. Mai întâi i-a aruncat pe băieței, iar ea a fost recuperată și dusă la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.