Ce s-a întâmplat acum cu angajata CEC Bank care a furat 1 milion de euro de la clienți și apoi a donat banii

×
Codul embed a fost copiat

O fostă angajată a unei bănci din Zlatna care a delapidat peste un milion de euro din conturile clienților a fost trimisă în judecată într-un nou dosar, potrivit Alba24.

Elena Meteșan este acuzată acum că între 2006 și 2016 a falsificat semnătura la peste 360 de documente și a extras neuatorizat bani din conturile a 60 de clienți ai CEC Bank Zlatna.

În 2018, femeia a fost condamnată la 5 ani și 6 luni cu executare, însă o mare parte din pedeapsă s-a considerat executată prin arestul la domiciliu, în timpul cercetărilor și al judecății.

Banii pe care i-a delapidat nu i-a mai putut da înapoi la clienți din cauza faptului că mare parte din bani i-a donat către bierici sau i-a dat la săraci.

Meteșan, alături de o altă angajată a băncii, i-au indus în eroare pe unii clienţi, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu au deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Oamenii au descoperit neregulile abia când au mers să ceară extrase de cont şi, iniţial, acestea nu le-au eliberat. Sunt cazuri în care unii clienţi au rămas fără sume ce ajung la aproape 100.000 de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni

O fată de 13 ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său, într-o localitate din judeţul Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a două luni.

Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia
Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia

Apar noi informații în cazul crimei din Oradea. Un individ a fost reținut miercuri și este principalul suspect. Este vorba de același bărbat care marți alertase autoritățile, anunțând că în geamantanul lăsat într-o remorcă se află cadavrul unei femei.

Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.