Ce prețuri au benzina și motorina joi dimineața, după zvonurile că vor depăși 10 lei pe litru

Benzinarie
Shutterstock

Carburanţii se comercializează cu preţuri cuprinse între 7,43 şi 9,59 lei joi dimineaţa în Capitală, după ce seara trecută şoferii au format cozi imense în benzinării de teama scumpirilor.

Benzina standard are un preţ pe litru de 8,65 lei la MOL, 8,08 lei la OMV, 7,99 Petrom şi 7,43 Lukoil. Benzina premium costă 9,09 la MOL, 8,68 lei la OMV, 8,45 lei - Petrom şi 7,65 lei - Lukoil, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.

Litrul de motorină standard costă 9,12 lei - MOL, 8,24 - OMV, 7,99 - Petrom şi 7,98 - Lukoil, iar cel de motorină premiul este 9,59 - MOL, 8,78 lei - OMV, 8,35 - Petrom şi 8,34 Lukoil.

Pentru a vedea prețul carburantului la stațiile din toată țara, puteți accesa platforma „Monitorul Prețurilor”, lansată de Consiliul Concurenței.

În aplicaţie nu apar cotaţiile carburanţilor comercializaţi de Rompetrol, companie care s-a confruntat zilele trecute cu un atac cibernetic, însă datele afişate la benzinăria din Şoseaua Viilor arată preţuri de 7,63 lei la benzina şi motorina standard.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Benzinăriile din Bucureşti au fost asaltate de şoferi, miercuri seara, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru din această noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, traficul fiind dat peste cap din cauza cozilor imense de maşini.

Pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi, damigene, containere şi butoaie.

Instituţiile statului au anunţat că investighează această situaţie. Ministrul Energiei a avut miercuri seara mai multe postări pe Facebook prin care a îndemnat românii la calm, spunând că există suficiente stocuri şi preţurile nu au niciun motiv să crească.

Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a început controale în benzinării tot miercuri seara, iar Consiliul Concurenţei a anunţat că monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.

Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu, potrivit Consiliului Concurenţei.

"Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Conform datelor afişate de aplicaţia Monitorul Preţurilor, creşteri mari ale preţurilor carburanţilor s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanţ de distribuţie şi unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria preţurile carburanţilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie, a mai transmis Consiliul Concurenţei.

Potrivit informaţiilor obţinute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a anunţat însă că aprovizionarea cu petrol a Ungariei nu suferă întreruperi iar rezervele şi capacităţile de rafinare ale grupului sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile ţării. Compania a adăugat că în pofida creşterii cererii este în măsură să îi deservească pe automobiliştii maghiari deoarece produce carburanţi la capacitate maximă. MOL nu a precizat nimic despre aprovizionarea benzinăriilor din România.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea

Un bărbat în vârstă de 37 ani a fost arestat preventiv după ce în decurs de câteva zile a fost prins de două ori conducând beat şi cu permisul suspendat un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.