Ce măsuri se vor lua în zona unde s-au produs cutremurele puternice din Oltenia. Replicile se produc la 15 minute

×
Codul embed a fost copiat

Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a anunțat miercuri ce măsuri se vor lua în Oltenia, în urma cutremurelor puternice care au avut loc luni şi marţi, notează Agerpres.

„Ca urmare a cutremurelor de ieri şi de alaltăieri, cutremurul de 5,2 şi cutremurul de 5,7, produse la nord de Târgu Jiu, până în prezent s-au înregistrat 160 de replici, localizate de colegii care se ocupă cu partea de prelucrare a datelor. Cutremurele se produc destul de des, aşa, cam la un sfert de oră sau chiar şi mai des. Magnitudinea cutremurelor s-a situat în marja de un grad până la 3,5 grade. Deci n-a fost un cutremur mai mare, de azi de dimineaţă până prezent, de 3,5 grade", a spus Ionescu într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că o echipă de specialişti de la INCDFP a plecat în zona unde s-au produs cutremurele pentru a îndesi reţeaua de staţii seismice.

„Zona respectivă este monitorizată cu 5 staţii seismice (...) pe partea de sud. Vom instala staţii în zona epicentrală, în partea de nord şi de sud, staţii seismice pentru a încerca să identificăm fenomenul din zona respectivă. Şi, de asemenea, pe lângă aceste staţii seismice care au două tipuri de senzori, care pot să înregistreze cutremure, avem şi un senzor prin care, pe baza măsurătorilor, estimăm pagubele în zona respectivă. De asemenea se vor instala şi 5 staţii de GPS cu care vom măsura deplasările faliilor din zonă sau microfaliilor, segmentelor de falii care sunt în zona respectivă. Facem aceste lucruri ca să obţinem cât mai multe date pentru cercetările următoare şi investigaţiile pe care dorim să le facem", a explicat directorul institutului.

La rândul său, directorul ştiinţific de la institut, Mircea Radulian, a reiterat că este o zonă seismică cunoscută, care a fost chiar definită într-o lucrare în anul 2014.

Citește și
prefectura Gorj
Cutremur în Gorj. Prefectura şi serviciile subordonate suspendă miercuri relaţiile cu publicul
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„A fost vorba de o altă secvenţă de cutremure, ceva mai la est de Târgu Jiu, în zona Târgu Cărbuneşti şi cu această ocazie s-a definit mai bine această zonă. Zona asta într-adevăr nu are activitate deosebită în trecut, dar totuşi în ultimul timp s-a activat. Exceptând ce s-a întâmplat acum, oricum a existat o activare şi atunci asta a dus la o definire cât mai precisă a acestei zone. Deci este cunoscută ca zonă seismică capabilă să producă cutremure. Singura problemă care nu s-a cunoscut suficient de bine este că poate să ajungă la o intensitate aşa de mare a mişcărilor seismice. Zona a avut şi un cutremur de 5,2 în trecut, acum 80 de ani în urmă, în 1943, cam în aceeaşi zonă, foarte apropiat de cutremurele de acum, însă în general e caracterizată pentru activitate, îi spunem noi, slabă-moderată. Dar aceste zone de suprafaţă au această caracteristică: în general nu au cutremure deosebite, dar la intervale de timp destul de mari apar şi cutremure mai mari. Vă dau exemplu şi zona Făgăraş - Câmpulung, unde au fost cutremure de peste 6, dar de mai bine de 100 de ani n-a mai fost niciun cutremur. Dacă va veni în viitor un astfel de cutremur, nu ştim exact când, n-ar trebui să fie o surpriză, dar sunt zone cu activitate destul de slabă. Trebuie timp mult până să acumuleze energia, să genereze cutremure mari", a afirmat Radulian.

Mihai Diaconescu, seismolog la INCDFP, a subliniat că, dacă replicile scad în magnitudine şi în număr, înseamnă că "că zona merge spre liniştire". Totodată, întrebat despre o posibilă influenţă a cutremurelor din Turcia, el a răspuns că acestea au fost cel mult "picătura care a umplut paharul".

„Cutremurele din Turcia, dacă au influenţat vreo clipă producerea vreunui cutremur de pe teritoriul României, au fost picătura care a umplut paharul şi nu cauza principală de generare a cutremurului. E o diferenţă foarte mare. Energia care a putut fi transportată de acele unde seismice nu a fost suficient de mare pentru a genera cutremurul în sine, ci a fost o picătură care s-a aşezat pe pahar şi a dat pe dinafară. Cam asta ar fi comparaţia cea mai corectă", a punctat Diaconescu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în Noua Zeelandă
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în Noua Zeelandă

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lovit miercuri Noua Zeelandă, a declarat GeoNet, monitorul seismic al țării.

Cutremur în Gorj. Prefectura şi serviciile subordonate suspendă miercuri relaţiile cu publicul
Cutremur în Gorj. Prefectura şi serviciile subordonate suspendă miercuri relaţiile cu publicul

Prefectura Gorj şi serviciile de paşapoarte şi permise îşi suspendă miercuri activitatea de relaţii cu publicul, au anunţat, marţi seara, reprezentanţii instituţiei.

De ce nu a fost transmis mesaj Ro-Alert la cutremur. Explicațiile lui Raed Arafat
De ce nu a fost transmis mesaj Ro-Alert la cutremur. Explicațiile lui Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, face apel la calm din partea populaţiei, el arătând că în caz de cutremur oamenii care intră în panică pot face ”greşeli de comportament” care le pot aduce sfârşitul.

”Să ne așteptăm la un cutremur și mai mare în România, în perioada următoare?”. Ce spune directorul științific al INCDFP
”Să ne așteptăm la un cutremur și mai mare în România, în perioada următoare?”. Ce spune directorul științific al INCDFP

Ce înseamnă intensificarea activității seismice de la noi și cât de tare ar trebui să ne îngrijoreze?   

Cercetătorul care a „prezis” cutremurul din Turcia spune că în România ar putea urma un seism de magnitudine 7
Cercetătorul care a „prezis” cutremurul din Turcia spune că în România ar putea urma un seism de magnitudine 7

Cercetătorul care a ”prezis” producerea puternicului cutremur din Turcia și Siria cu doar trei zile înainte spune acum că România este „în fereastra de timp pentru producerea unui nou seism de magnitudine 7”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă