Declarația polițiștilor din SUA despre Florin Cîțu, prins băut la volan în 2000: „Inculpatul avea ochii injectaţi şi umezi”

×
Codul embed a fost copiat

Împrejurările în care a fost reținut Florin Cîțu apar în documentele de la dosar, care au fost analizate de un judecător din Iowa, SUA, și a luat măsurile restrictive împotriva acestuia, în anul 2000.

 

Documentul întocmit la momentul reținerii lui Florin Cîțu, care locuia în SUA în anul 2.000, a fost obținute și redate de Mediafax și Aleph News.

În echivalentul unui proces-verbal întocmit de poliție la constatarea unei infracțiuni sau contravenții, polițiștii care au oprit autoturismul condus de Cîțu descriu ce au constatat. Tânărul Florin Cîțu conducea o mașină decapotabilă, sport.


„L-am văzut pe inculpat conducând un Ford Probe roşu cu numărul de înmatriculare Iowa 675CMG în zona de est, pe Lincoln Way, pe banda exterioară. Pe măsură ce maşina Probe rula spre est, el se deplasa în mod vizibil de pe-o parte pe alta a drumului. Maşina Probe nu a menţinut o viteză constantă (fluctua între 32 şi 56 km/h). Inculpatul mirosea a băuturi alcoolice şi a recunoscut că a băut. Inculpatul avea o ochii injectaţi şi umezi. Inculpatul nu a putut face testul de sobrietate. Inculpatul a făcut un Preliminary Breath Test (test cu alcoolmetrul. n.r.) care indica Blood Alcohol Content (alcool în aerul expirat) peste 0.100. Inculpatul a făcut testul Datamaster şi acesta a înregistrat un BAC de 0.161” se arată în documentul citat.

Citește și
Orban Cîțu
Dialog la distanță între Florin Cîțu și Ludovic Orban. Lupta pentru șefia PNL, în plină desfășurare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, în timpul briefingului de presă de la Palatul Victoria, că ”acum 20 de ani”, când se afla în SUA, a condus sub influența alcoolului, ceea ce ”a fost o greșeală” pe care și-o asumă. Declarația a survenit unor dezvăluiri din presă.

Șeful Guvernului a fost întrebat de un jurnalist dacă este adevărată informația care a fost publicată de un site din România, care susținea că el ar fi fost reținut de poliție pentru că ar fi consumat substanțe interzise.

„Acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI (din engleză, ”driving under the influence of alcohol”, n. red.) este vorba despre conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL” - a spus premierul Cîțu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Încă o noapte albă la Electric Castle. Mesajul premierului Florin Cîțu
Încă o noapte albă la Electric Castle. Mesajul premierului Florin Cîțu

A fost încă o noapte albă la Bonțida, unde festivalul Electric Castle e în toi.

Dialog la distanță între Florin Cîțu și Ludovic Orban. Lupta pentru șefia PNL, în plină desfășurare
Dialog la distanță între Florin Cîțu și Ludovic Orban. Lupta pentru șefia PNL, în plină desfășurare

Lupta între Florin Cîțu și Ludovic Orban pentru putere este în plină desfășurare.

Premierul Florin Cîțu, despre un al patrulea val al pandemiei: ”Este o diferență vitală față de valul trei”
Premierul Florin Cîțu, despre un al patrulea val al pandemiei: ”Este o diferență vitală față de valul trei”

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, întrebat despre al patrulea val al pandemiei, că este o ”diferenţă vitală” faţă de valul trei, întrucât există vaccinul şi toată lumea se poate vaccina.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.