Ce arată autopsia fetiței ucise în bătaie de mama ei. Moartea Alexandrei putea fi evitată dacă autoritățile luau măsuri

×
Codul embed a fost copiat

Apar noi informații tulburătoare în cazul copilei de 9 ani din Galați, ucisă în bătaie chiar de mama ei.

Potrivit procurorilor, copila ar fi fost lovită zile la rând și chiar arsă. Și surorile ei, de 5 și 7 ani, au urme de lovituri pe corp. Revoltător este că moartea Alexandrei putea fi evitată. O educatoare a anunțat autoritățile încă de acum un an că surorile sunt în pericol acasă, însă măsurile de protecție au fost minime.

Desi la școală parea un copil bine îngrijit, acasă Alexandra suporta bătăi crunte.

COMUNICAT PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI: (Inculpata), în perioada 26.01.2024 – 30.01.2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore V.E.A, fiica sa, în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului."

Legiștii au stabilit că fata, elevă în clasa a III-a, a murit în urma unui șoc traumatico-hemoragic după ce mama ei a lovit-o repetat, timp de cinci zile, cu obiecte contondente - au precizat si procurorii. Pe corpul celei mici au fost găsite și arsuri.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Surorile Alexandrei au și ele urme de lovituri pe corp și vor examinate. Fosta educatoare a celei mijlocii spune că fetița venea la grădiniță plină de vânătăi. Era obosită, abătută și uneori șchiopăta. Mătușa copilelor care locuia cu ele găsea mereu câte o scuză.

Nicoleta Drăghici, educatoare: „Îmi spunea: „sunt copii, avem trei fetițe, se joacă, se mai zgârie în parc. Se mai lovesc.” Bun. O zi. Următoarea dată: „știți, mâine nu vine, că a căzut pe gheață, s-a lovit la cap și nu pot s-o aduc.”

Grădinița a anunțat Direcția pentru Protecția Copilului, care a făcut o anchetă socială. Deși mama suferă de un handicap mental, rudele care trăiau în aceeași gopodărie au promis că o vor ajuta să-și crească fetițele.

Tania Calcan, purtător de cuvânt DGASPC Galați: „La insistențele tuturor membrilor familiei cu care am discutat atunci, în urma evaluării sociale, psihologice a celor implicați, copiii au rămas, având suportul familiei, au rămas în familie.”

Asistenții sociali din primăria Galați au fost însărcinați să monitorizeze evoluția copilelor. Le-au făcut două vizite anul trecut în luna mai, apoi s-au oprit.

Petrică Pațilea, purtător de cuvânt Primăria Galați: „De fiecare dată s-a constatat că acestea erau bine îngrijite, erau dezinvolte, comunicau foarte bine. Instituțiile statului, din păcate, nu pot interveni mai mult.”

În urma acestor anchete sociale, unchiul și mătușa care păreau a fi un sprijin pentru fetițe, au primit recomandarea de a cere tutela copiilor în instanță, dar nu au făcut-o. Acum, refuză să explice cum de n-au observat bătăile pe care mama le administra copiilor.

Mama acuzată de crimă a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat
Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.