Ce a spus Nelu Tătaru despre o posibilă demisie, după tragedia de la Piatra Neamț

Ce a spus Nelu Tătaru despre o posibilă demisie, după tragedia de la Piatra Neamț
Inquam/ Alex Nicodim

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că s-a gândit la tot ce a însemnat tragedia de la Piatra Neamț, vorbind despre o posibilă demisia a sa, adăugând că decizia sa este de a continua reforma sistemului medical.

 

Nelu Tătaru a afirmat, întrebat dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de ministru al Sănătăţii, după incendiul de la SJU Neamţ în urma căruia au murit 10 pacienţi, că s-a gândit la ce însemnat această tragedie, la acei oameni care şi-au pierdut viaţa, la familiile acestor.

El a adăugat că analizând aceste lucruri, deciziile pe care le va lua în continaure vor fi unele prin care va continua o activitate şi o reformă a sistemului medical românesc.

„Sunt 7 luni şi jumătate în care am girat sau gestionat o pandemie, într-un context în care tot ne întoarcem la acest sistem medical românesc. M-am gândit la tot ce a însemnat tragedie, m-am gândit la tot ce au însemnat acei oameni, m-am gândit la tot ceea ce au însemnat familiile lor, m-am gândit la tot ce a însemnat un act medical de calitate care ar trebui dat în orice unitate medicală, că este în subordinea Ministerului Sănătăţii sau tot ce înseamnă autoritate locală. Atunci, făcând o analiză vis a vis de aceste lucruri, deciziile pe care le voi lua în continuare vor fi cele în care voi continua o activitate şi o reformă a sistemului medical românesc”, a declarat Nelu Tătaru, întrebat luni dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de ministru.

Citește și
Nelu Tataru
Tătaru: Suntem toţi vinovaţi că am acceptat 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a adăugat că „dacă reuşeam în trecerea în starea de alertă să menţinem coordonarea acelor spitale la Ministerul Sănătăţii şi să avem o putere în a decide în interiorul acestor secţii şi acestor managemente, cred că puteam face mai mult”.

 

”Am rezistat cu acest sistem până acum, dar vedem că avem tragedii”

 

Ministrul Sănătăţii a mai spus că a fost foarte puţin adaptată de-a lungul anilor Legea sănătăţii şi nu a fost făcut un act normativ adevărat şi curat, precum şi o reorganizare a Ministerului, a direcţiilor de sănătate publică, a spitalelor şi serviciilor de ambulanţă în aceşti ani.

„Cred că dacă ne uităm în urmă vedem că 30 de ani au rămas 30 de ani. La începutul acestei pandemii tresăream oarecum că de sistemele medicale din ţările avansate trepidează şi urmăream martie-aprilie. Am rezistat cu acest sistem până acum, dar vedem că avem tragedii. Cred că totuşi faptul că – merge şi aşa – sau am adaptat foarte puţin în fiecare an sau am adaptat o lege a sănătăţii, tot ce a însemnat din ’90 încoace sau din 2006 când am făcut legea 25 şi am adaptat o lege cu 1.500 de amendamente, fără să facem o lege adevărată, curată, fără să avem o reorganizare a ministerului, a direcţiilor de sănătate publică, a spitalelor, a serviciilor de ambulanţă în toată această perioadă, cred că acesta e lucrul care ne duce, după 30 de ani, să vedem nişte tragedii. Nu, nu pleacă nimeni sau nu fuge nimeni de o răspundere, dar haideţi să vedem un ministru care este de 7 luni şi haideţi să vedem 30 de ani”, a completat Tătaru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Tătaru, despre medicul Cătălin Denciu: „Critice sunt cele trei zile pe care le avem în arsuri”
Tătaru, despre medicul Cătălin Denciu: „Critice sunt cele trei zile pe care le avem în arsuri”

Nelu Tătaru a declarat, întrebat luni despre starea de sănătate a medicului Ioan Cătălin Denciu transferat duminică la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, că i-a fost efectuată o procedură de dializă, o reechilibrare şi tratamentul arsurilor.

Tătaru: Suntem toţi vinovaţi că am acceptat 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală
Tătaru: Suntem toţi vinovaţi că am acceptat 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, întrebat fiind dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, că vinovăţia aparţine tuturor deoarece "am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală".

Nelu Tătaru: Nu trebuie să ne gândim câte paturi la ATI avem disponibile, ci cum să scădem numărul de cazuri
Nelu Tătaru: Nu trebuie să ne gândim câte paturi la ATI avem disponibile, ci cum să scădem numărul de cazuri

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat duminică, la Iaşi, că nu trebuie să ne gândim câte paturi la ATI mai există, ci cum facem să menţinem numărul pacienţilor Covid la ATI constant, apoi să scădem în perioada următoare.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.