CCR dezbate astăzi sesizările privind Codul penal și Codul de procedură penală

CCR, Curtea Constitutionala
Inquam Photos / George Calin

Curtea Constituțională a României dezbate, marți, sesizările depuse de PNL, USR și președintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul penal și Codul de procedură penală.

CCR a avut pe ordinea de zi, în 28 mai, obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României; a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de preşedintele României, informează News.ro.

Curtea Constituţională a dispus amânarea dezbaterilor pentru 4 iunie.

Sesizările PNL şi USR s-au aflat pe ordinea de zi a CCR şi în 22 mai, însă judecătorii au amânat dezbaterea acestora pentru 28 mai.

Dosarul nr.1134A/2019 vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Citește și
proteste bucuresti
Prima zi de proteste după adoptarea Codului penal. În Brașov, oamenii au traversat fără oprire, blocând traficul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, dosarul nr.1135A/2019 vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele două sesizări au fost depuse de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.

Partidele reclamă peste trei sute de modificări „nocive” aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin ”în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală”.

Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

În cazul modificărilor la Codul penal, de exemplu, USR consideră că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 69 din Constituţia României.

Similar, în cazul legii care amendează Codul de procedură penală, a fost încălcat principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a eliminat mai mult de jumătate din amendamentele adoptate de Senat pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

„În ciuda declaraţiilor puterii, aceste articole nu reprezintă transpuneri ale deciziilor CCR, ci doar voinţa politică a coaliţiei PSD-ALDE, a cărei unică preocupare este, de aproape doi ani şi jumătate, destructurarea sistemului judiciar şi albirea dosarelor corupţilor, pentru ca infractorii să poată fura liniştiţi în continuare, să nu răspundă pentru faptele lor şi să rămână şi cu banii furaţi”, a transmis USR, la momentul depunerii sesizării.

„Sunt favorizaţi direct infractorii, printr-un text de lege”, a spus, la momentul adoptării modificărilor, deputatul liberal Raluca Turcan, care a adăugat că „dublul condamnat definitiv Liviu Dragnea a coordonat votul colegilor săi de partid”.

„Nimic mai grav, nimic mai descurajant pentru orice om de bună credinţă. (...) Au dat acest vot astăzi în Parlamentul României împotriva tuturor cerinţelor din partea Uniunii Europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, dar, mai ales, împotriva aşteptărilor oamenilor corecţi din această ţară care îşi doresc ca legea să fie aceeaşi pentru toată lumea şi în România şi să pot să trăieşti în respect faţă de lege”, a declarat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

Curtea Constituţională stabilise termen tot marţi pentru sesizările de neconstituţionalite privind legile prin care s-au modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală depuse de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, în 10 mai, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 650/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale”, a transmis şeful statului.

Acesta a precizat că, în procedura reexaminării legii, „Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018”.

„Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, a arătat şeful statului în sesizarea de neconstituţionalitate.

Tot atunci, Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Legea a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale. Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, a mai transmis şeful statului.

Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, în 24 aprilie, de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru” şi 83 „împotrivă”, iar cel de modificare a Codui Penal a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru" şi 81 „împotrivă".

Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă, dat fiind că ordonanţele de urgenţă care ar fi trebuit să pună în acord codurile cu deciziile Curţii Constituţionale nu au fost emise.

„Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale”, a spus, după adoptarea proiectelor, liderul PSD, Liviu Dragnea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Surse: Curtea Constituțională va analiza noul Cod Penal adoptat de Parlament abia la toamnă
Surse: Curtea Constituțională va analiza noul Cod Penal adoptat de Parlament abia la toamnă

Curtea Constituțională va analiza noul Cod Penal adoptat de Parlament abia la toamnă. 

Prima zi de proteste după adoptarea Codului penal. În Brașov, oamenii au traversat fără oprire, blocând traficul
Prima zi de proteste după adoptarea Codului penal. În Brașov, oamenii au traversat fără oprire, blocând traficul

Adoptarea noului Cod Penal a provocat proteste în mai multe orașe din țară. Oamenii au ieșit din case revoltați și și-au strigat nemulțumirile în stradă.

Noul Cod Penal a fost adoptat ”cu viteza luminii”. Războiul declarațiilor între PSD și Opoziție
Noul Cod Penal a fost adoptat ”cu viteza luminii”. Războiul declarațiilor între PSD și Opoziție

Noua formă a Codului Penal, în care infracţiunea de abuz în serviciu a fost redefinită, a trecut de votul Parlamentului.

Principalele efecte ale modificărilor Codului Penal, în opinia deputatului USR Stelian Ion
Principalele efecte ale modificărilor Codului Penal, în opinia deputatului USR Stelian Ion

Deputatul USR Stelian Ion a explicat într-un interviu acordat Știrile PRO TV care sunt principalele ”anomalii” care se găsesc în noul Cod Penal, care tocmai a fost adoptat de Camera Deputaților.

Reacția Comisiei Europene după adoptarea noului Cod penal în Parlament: ”Nu vom ezita să luăm măsuri”
Reacția Comisiei Europene după adoptarea noului Cod penal în Parlament: ”Nu vom ezita să luăm măsuri”

Oficialii Uniunii Europene au transmis că urmăresc ”cu îngrijorare” modificările aduse Codul penal din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.