Cazul minorei de 14 ani din Galaţi. Cercetarea disciplinară a poliţiştilor a fost suspendată

minora plină de sânge
Pro TV

Cercetarea disciplinară a poliţiştilor implicaţi în cazul minorei de 14 ani, găsită plină de sânge pe o stradă din municipiul reşedinţă şi care a fost ajutată de cei doi agenţi doar la intervenţia trecătorilor, a fost suspendată.

Un ONG a făcut un denunţ pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Gabriela Costin.

"La data de 6 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost sesizat printr-un denunţ făcut de Asociaţia Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, de către cei doi agenţi de poliţie, cercetaţi disciplinar pentru modul în care au acţionat în speţa cu minora de 14 ani. Având în vedere acest fapt, (...), cercetarea disciplinară a celor doi agenţi de poliţie se suspendă de la data sesizării organelor de urmărire penală până la data soluţionării definitive a cauzei", a spus Costin.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Traian Laurenţiu Iancu, a declarat, luni, că raportul de expertiză medico-legală a arătat că leziunea provocată aparatului reproducător al minorei i-a pus viaţa în primejdie, ca atare, cercetările penale vor fi făcute nu numai pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, ci şi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adolescenta a fost externată din Spitalul Judeţean după două săptămâni şi se află la o casă de tip familial din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi.

Citește și
minora plină de sânge
Adolescenta din Galaţi găsită pe stradă plină de sânge, la un pas de moarte. Raportul medico-legal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O femeie a filmat, pe 3 august, o minoră plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi şi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz.

Înregistrarea video arată că cei doi poliţişti din maşină, între care o femeie, au stat în vehicul, la distanţă de fata rănită şi abia la insistenţele martorilor au intervenit, chemând o ambulanţă.

Fata a fost internată în Spitalul Judeţean Galaţi timp de aproximativ două săptămâni.

Potrivit DGASPC Galaţi, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a întâlnit cu prietenul ei, de 14 ani, a întreţinut relaţii sexuale consimţite acasă la acesta, după care, în urma unei hemoragii, a ajuns la spital.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dosar penal în cazul polițiștilor care nu au ajutat minora plină de sânge din Galați
Dosar penal în cazul polițiștilor care nu au ajutat minora plină de sânge din Galați

Minora de 14 ani, găsită plină de sânge pe o stradă din Galaţi şi care a fost ajutată de doi poliţişti doar la intervenţia trecătorilor, a suferit o leziune a aparatului reproducător care i-a pus viaţa în primejdie.

Adolescenta din Galaţi găsită pe stradă plină de sânge, la un pas de moarte. Raportul medico-legal
Adolescenta din Galaţi găsită pe stradă plină de sânge, la un pas de moarte. Raportul medico-legal

Dacă nu ar fi fost salvată de trecători, adolescenta din Galaţi găsită pe stradă plină de sânge, în urmă cu două săptămâni, ar fi riscat să îşi piardă viaţa.

Medicii spun că minora din Galați nu a fost violată. Prietenul ei, dus la audieri
Medicii spun că minora din Galați nu a fost violată. Prietenul ei, dus la audieri

Caz revoltător pe o stradă din Galaţi! Doi poliţişti au asistat, minute în şir, impasibili, la suferinţa unei fete, de 14 ani, plină de sânge de la brâu în jos.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.