Cazul Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la Maternitatea din Botoșani | Fătul era mort de două - patru zile

alexandra
StirilePROTV

Un specialist a concluzionat că decesul Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani din Botoșani, a fost cauzat de „procesele de putrefacție intrauterină”. Sarcina era oprită din evoluție, iar fătul era mort de două - patru zile.

 

Concluzia generală este că raportul de necropsie susține teza inițială (...) respectiv de sarcină oprită în evoluție de 48-96 ore lipsită de intervenție, fără tratament antibiotic, fără chiuretaj, cu rezultatul de trombembolism pulmonar și edem pulmonar care au condus la decesul pacientei”, a explicat specialistul, conform ReporterIS.

Al doilea șoc a venit odată cu dezvăluirea corespondenței dintre Poliție și Spital, care a scos la iveală faptul că Alexandrei Ivanov nu i s-au efectuat analizele bacteriologice. Explicațiile par contradictorii: laboratoarele susțin că nu au primit probele, asistentele afirmă că „nu s-a reușit recoltarea până la deces”, iar medicul de gardă susține că ar fi dat indicații.

Întrebarea crucială rămâne: i s-a făcut Alexandrei hemoleucograma – o analiză completă a sângelui? „Categoric putea fi salvată”, a concluzionat un reputat medic ieșean care lucrează într-o Unitate de Primiri Urgențe. Fătul era deja decedat de mai mult timp, iar infecția se răspândise.

La începutul lunii februarie 2024, Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani a trimis rezultatele detaliate ale necropsiei către Poliție. Un specialist le-a interpretat, evidențiind că „Nu există semne de sarcină normală, sarcina fiind oprită în evoluție cu produs de concepție decedat de ceva zile. Mențiunile că semnele de putrefacție sunt mai avansate decât vârsta morții (Alexandrei – n.r.) înseamnă că procesele de putrefacție intra-uterină au provocat starea septică generală și decesul în lipsa acțiunii medicale, lucru care a dus la o accentuare a vitezei de putrefacție a cadavrului postmortem”.

Citește și
Accident A1
Accident pe autostrada A1. O femeie gravidă a fost rănită
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Astfel, deteriorarea rapidă a trupului Alexandrei Ivanov s-a datorat faptului că fătul era decedat de câteva zile, iar infecția se răspândise.

„Dacă s-ar fi intervenit, astăzi ar fi fost în viață”

Pe 17 august 2023, Alexandra Ivanov a fost adusă cu ambulanța la Spitalul Județean din Botoșani. Internarea a avut loc la 23:30, având simptome de sângerare genitală externă redusă și dureri hipogastrice.

După 8 ore, la 18 august, la 7:30, starea i s-a înrăutățit și a fost transferată la ATI, dar a fost prea târziu. La 8:20, s-a declarat decesul. Din cauza lipsei tratamentului, deși se plângea de dureri intense, a rămas fără ajutor. De pe patul de spital, a trimis mesaje disperate atât medicului curant, cât și celui de gardă, însă niciunul nu i-a răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie a născut acasă, în Roman. Ea și soțul ei au refuzat ajutorul medicilor veniți să îi acorde îngrijiri
O femeie a născut acasă, în Roman. Ea și soțul ei au refuzat ajutorul medicilor veniți să îi acorde îngrijiri

Intervenție mai puțin obișnuită în orașul Roman din județul Neamț. O gravidă care a născut acasă pe cale naturală a refuzat ajutorul medicilor veniți să îi acorde îngrijiri.

Accident pe autostrada A1. O femeie gravidă a fost rănită
Accident pe autostrada A1. O femeie gravidă a fost rănită

Un accident a avut loc duminică seară pe A1, pe sensul de mers spre București.  

A murit însărcinată la 25 de ani, în timp ce era cu soțul în mașină. Un tânăr a intrat în plin în ei, în Botoșani
A murit însărcinată la 25 de ani, în timp ce era cu soțul în mașină. Un tânăr a intrat în plin în ei, în Botoșani

O gravidă de 25 de ani a murit duminică seară pe Drumul European 58, în județul Botoșani.

Gravidă salvată de polițiști în Caraș-Severin după ce a fost aruncată din mașină de soțul ei
Gravidă salvată de polițiști în Caraș-Severin după ce a fost aruncată din mașină de soțul ei

O gravidă a fost salvată de polițiștii de frontieră în Caraș-Severin după ce a fost aruncată dintr-o mașină în mers chiar de către soțul ei.

 

O gravidă din Vaslui a născut acasă, după ce salvarea a rămas blocată în zăpadă. Bebelușul a fost transportat la spital
O gravidă din Vaslui a născut acasă, după ce salvarea a rămas blocată în zăpadă. Bebelușul a fost transportat la spital

O gravidă din județul Vaslui a născut la domiciliu, în noaptea de luni spre marţi, asistată de un cadru medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a ajuns la caz cu o maşină off-road.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.