Câte persoane au fost prinse cu droguri la un festival din Mamaia de 1 Mai

droguri - 3
Politia Romana

34 de persoane, dintre care 16 străine, sunt cercetate de poliţiştii constănţeni pentru trafic şi consum de droguri, acestea fiind prinse în minivacanţa de 1 Mai, la un festival de muzică electronică din Mamaia.

Patru dintre acestea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa, au organizat, în ultima săptămână, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea consumului şi traficului de droguri de risc şi mare risc.

Astfel, în perioada 25 aprilie - 1 mai, zeci de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au desfăşurat, în cadrul unui festival de muzică electronică din staţiunea Mamaia, activităţi pentru prevenirea şi combaterea traficului şi a consumului ilicit de droguri.

"Pe perioada desfăşurării activităţilor, au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetăţeni străini. Poliţiştii, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au întocmit 33 de dosare penale, fiind cercetate 34 de persoane, dintre care 18 români, şapte britanici, şase italieni, un german, un bulgar şi un francez. În urma probatoriului administrat, patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile", se arată în comunicat.

Totodată, poliţiştii au descoperit şi au retras mai multe comprimate ecstasy, pliculeţe conţinând cocaină, ketamină, amfetamină, dar şi muguri de cannabis.

Citește și
Razvan Ciobanu accident
Răzvan Ciobanu a murit din cauza unei hemoragii interne. Rezultatul necropsiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanţa şi al jandarmilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Obiectul sfânt găsit de anchetatori în mașina lui Răzvan Ciobanu. De ce nu purta centura
Obiectul sfânt găsit de anchetatori în mașina lui Răzvan Ciobanu. De ce nu purta centura

Răzvan Ciobanu ar fi consumat droguri înainte să moară în cumplitul accident produs pe un câmp din Săcele, Constanța.

Răzvan Ciobanu a murit din cauza unei hemoragii interne. Rezultatul necropsiei
Răzvan Ciobanu a murit din cauza unei hemoragii interne. Rezultatul necropsiei

Rezultatul necropsiei în cazul lui Răzvan Ciobanu a arătat că acesta a murit în urma unei hemoragii interne, testele preliminare indicând şi faptul că designerul vestimentar ar fi consumat droguri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.