Cât de sigur e să mergi cu Uber în SUA. Primul raport oficial

Scandal privind OUG de reglementare a Uber și Bold
Pro TV

Primul raport de securitate Uber, care se întinde pe 84 de pagini, se referă doar la Statele Unite și cuprinde întreg anul trecut, plus o bună parte din 2017.

 

În toată această perioadă, 58 de persoane au murit în accidente auto, iar 9 au fost ucise în cadrul curselor Uber, informează profit.ro.

Doar anul trecut, în Statele Unite, Uber spune că au avut loc 3.045 de agresiuni sexuale. 235 dintre acestea au fost violuri, restul au fost agresiuni de diverse nivele de gravitate. Numărul real al acestui tip de agresiuni ar putea fi mult mai mare în realitate, deoarece, de multe ori, acestea nu sunt raportate.

Toate aceste incidente sunt raportate la 3,1 milioane de curse Uber, dintre care 1,3 milioane au avut loc în 2018. Pentru a pune cifrele în context, Uber arată că în 2018 au fost înregistrate în total în jur de 36.000 de decese în urma unor accidente auto și că în 2017 au avut loc peste 20.000 de crime în Statele Unite.

Citește și
Sofer
Strategia prin care șoferii de ridesharing le iau banii clienților fără să îi ducă la destinație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anunțul oficial făcut de Uber. Ce se va întâmpla cu utilizatorii cu feedback negativ
Anunțul oficial făcut de Uber. Ce se va întâmpla cu utilizatorii cu feedback negativ

Platforma Uber a anunţat că lansează un ghid care va permite eliminarea din aplicaţie a utilizatorilor care primesc constant feedback negativ.

Strategia prin care șoferii de ridesharing le iau banii clienților fără să îi ducă la destinație
Strategia prin care șoferii de ridesharing le iau banii clienților fără să îi ducă la destinație

Clienţii aplicaţiilor online de transport Uber, Bolt, Clever sau Yango se plâng ca unii şoferi le anulează cursele dacă sunt scurte şi mai puţin profitabile.

Companie de car-sharing, acuzată de creșterea poluării. Avertismentul unor ONG-uri
Companie de car-sharing, acuzată de creșterea poluării. Avertismentul unor ONG-uri

Platforma de car-sharing Uber contribuie la creşterea poluării cu emisii de CO2 şi la cea cauzată de vehiculele diesel în oraşe europene precum Paris sau Londra, a avertizat joi o coaliţie de ONG-uri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.