Serviciile de car-sharing au ajuns şi în România. Cât costă un minut

×
Codul embed a fost copiat

Încet, încet, firmele care pun la dispoziţie maşini de închiriat, chiar şi pentru o deplasare de câţiva kilometri, se bucură de succes şi la noi.

Numai în Capitală, există aproximativ 300 de vehicule, în acest regim, iar de miercuri, veţi putea găsi prin parcări, alte 50, dar electrice. Studiile arată că la fiecare automobil, folosit de mai mulţi şoferi, în aceeaşi zi, dispar alte 10 din trafic.

Maşinile se închiriază direct de pe stradă şi se lasa tot pe stradă. Parcarea şi încărcarea electrică vor fi gratuite, iar clienţii vor fi taxaţi pe minut. Firma care le aduce în Bucureşti s-a dezvoltat iniţial în Lituania şi Bulgaria, iar România devine acum a treia ţară. În Bulgaria, de exemplu, un minut costă 15 eurocenţi, echivalentul a 70 de bani.

Un alt serviciu de car sharing a reuşit să adune în doi ani o flotă de 40 de maşini electrice. Momentan acestea sunt valabile pentru clienţii unei singure bănci, însă de lună viitoare maşinile vor putea fi închiriate de toată lumea.

Lansat în 2015, în Cluj-Napoca, un alt serviciu de car sharing se dezvoltă de doi ani şi în Capitală.

Citește și
aglomeratie a2
Trafic aglomerat pe A2, pe sensul spre București. A avut loc și o tamponare cu 3 mașini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Cheia se afla în torpedou. Când termini cursa, pui cheia la loc în maşină, te dai jos din maşină şi dai stop rent."

În ultimii doi ani, în Bucureşti, au apărut cel puţin trei firme de car sharing care funcţionează după acelaşi principiu. Toate trei au în total o flotă de aproximativ 300 de maşini, iar 100 dintre ele sunt maşini electrice. Alte firme de car sharing se dezvolta în Timişoara şi Iaşi .

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă
Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă

Harta celei mai așteptate autostrăzi din România. Cine vrea să o facă

Trafic aglomerat pe A2, pe sensul spre București. A avut loc și o tamponare cu 3 mașini
Trafic aglomerat pe A2, pe sensul spre București. A avut loc și o tamponare cu 3 mașini

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Capitală valorile de trafic sunt crescute.

Incidente cu trotinete electrice în trafic. O tânără a fost lovită de o mașină
Incidente cu trotinete electrice în trafic. O tânără a fost lovită de o mașină

Incident în premieră, produs în traficul Capitalei. O trotinetă electrică a lovit o maşină, iar poliţia l-a amendat pe conducătorul trotinetei.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.