Când ar putea fi gata prima centrală nucleară cu reactoare modulare mici din România

×
Codul embed a fost copiat

Construcția în România a primei centrale nucleare cu reactoare modulare mici, prinde contur. În situaţia în care totul merge bine, până în 2030, țara noastră ar putea fi prima din Europa care ar folosi tehnologia reactoarelor modulare mici.

Companiile americane şi românești, responsabile de proiect, au semnat un contract, prin care până la toamnă, urmează să se stabilească dacă locul ales în Doicești - Dâmbovița, la 90 de kilometri de București - este potrivit pentru începerea investiției.

Conform contractului semnat între americanii de la NuScale Power și compania românească RoPower - deținută în cote egale de NuclearElectrica și Nova Power and Gas -, pe terenul fostei termocentrale din Doicești, Dâmboviţa urmează să fie făcute mai multe studii în urma cărora cei responsabili vor să afle dacă acolo pot fi amplasate în siguranță reactoarele nucleare.

Vor fi făcute investigații geotehnice, în subsol, se va evalua impactul asupra mediului și cel mai important se vor calcula costurile totale ale proiectului.

În opt luni toate aceste lucruri trebuie să fie gata.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

În Doicești urmează să fie deschis și un punct de informare unde localnicii să poată cere lămuriri despre investiție.

Cozmin Stana, Primar Doicești: DOICEȘTI: „Noi sperăm cât mai curând, până în primăvară să fie alături de comunitate prin aceste informări.”

Potrivit proiectului, în Doicești ar urma să fie amplasate 6 reactoare modulare mici cu o capacitate de peste 460 de megawatti, adică 65% din puterea unui singur reactor de la Cernavodă. Specialiștii spun că energia produsă de acestea ar fi suficientă - de pildă -pentru 46 de mii de case.

Dumitru Chisăliță: „SMR-urile au un avantaj suplimentar față de centralele clasice. În primul rând sunt mai ieftine și în al doilea rând au capacitatea de a produce energie termică. Practic una dintre cele mai mari provocări ale viitorului energetic al Europei va fi cum ne vom încălzi în anul 2050, mai puțin cum ne vom ilumina. Problema încălzirii va fi una hotărâtoare.”

După finalizarea investiției, România ar putea deveni prima țară din Europa care are o centrală cu reactoare modulare.

Spre deosebire de reactoarele de mare capacitate, cele modulare au costuri mai mici de producție și construcție și nu au nevoie de cantități considerabile de apă. În același timp, au un impact mai mic asupra mediului și sunt mai sigure.

Proiectul din Dâmbovița beneficiază și de o finanțare din partea Guvernului Statelor Unite de 14 milioane de dolari.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Doi copii de cinci ani, agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1. Suspectul este educatorul clasei
Doi copii de cinci ani, agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1. Suspectul este educatorul clasei

Doi copii ar fi fost agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1 al Capitalei, de către un educator. Polițiștii fac cercetări, luni seară, după ce au fost sesizați de directoarea instituției.

Cod roșu de vijelie în Hunedoara. Vântul a luat pe sus acoperișuri. A fost emis mesaj RO-Alert
Cod roșu de vijelie în Hunedoara. Vântul a luat pe sus acoperișuri. A fost emis mesaj RO-Alert

Mai multe acoperişuri au fost luate de vânt şi au căzut pe carosabil sau pe trotuare în urma unei vijelii care s-a produs luni după-amiază în municipiul Deva.

Referendumurile anunțate de Nicușor Dan, odată cu alegerile parlamentare: „cheltuielile se fac deja”
Referendumurile anunțate de Nicușor Dan, odată cu alegerile parlamentare: „cheltuielile se fac deja”

Referendumurile anunțate de Nicușor Dan ar putea avea loc o dată cu alegerile europarlamentare, pentru reducerea costurilor, își dorește Nicușor Dan, care are însă nevoie de acceptul consilierilor generali.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.