Cabinetul privat al doctoriței care era de gardă la Botoșani când a murit Alexandra, vandalizat. Ce au scris pe geamuri

gravida

Cabinetul medical privat al doctoriţei care a fost de gardă în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov a fost vandalizat în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Geamurile acestuia au fost sparte, iar pe pereţi şi ferestre a fost scris mesajul "Nu am aer! Alexandra".

Poliţiştii au deschis o anchetă penală în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Citește și
gravida BT
Fratele Alexandrei, mărturii cutremurătoare despre tragedia din Maternitatea din Botoșani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un imobil, de pe Calea Naţională, ar fi fost vandalizat. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar o parte dintre geamurile imobilului respectiv erau distruse.

Totodată, peretele imobilului era scris cu o substanţă neagră. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Tânăra de 25 de ani a fost spitalizată, joia trecută, după ce a fost adusă cu ambulanţa. Ea prezenta o sângerare genitală externă şi dureri abdominale, decedând a doua zi, după ce medicul de gardă i-a administrat doar o perfuzie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu, despre cazul gravidei moarte la Botoşani: E nevoie de măsuri pentru a se evita astfel de tragedii
Marcel Ciolacu, despre cazul gravidei moarte la Botoşani: E nevoie de măsuri pentru a se evita astfel de tragedii

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, despre cazul gravidei lăsate să moară în spital, la Botoşani, că este absolut inadmisibil să se întâmple astfel de lucruri din neglijenţă şi nepăsare.  

Fratele Alexandrei, mărturii cutremurătoare despre tragedia din Maternitatea din Botoșani
Fratele Alexandrei, mărturii cutremurătoare despre tragedia din Maternitatea din Botoșani

Măsurile luate de autorități după moartea Alexandrei, tânăra de 25 de ani, însărcinată, care a pierit sub ochii medicilor din Botoșani, sunt nesemnificative în fața valului de revoltă.

Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”
Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”

Au apărut primele reacții oficiale la șase zile după moartea tragică a Alexandrei, tânăra de 25 de ani din Botoșani, care a murit pe patul de spital în timp ce îi implora pe medici să o ajute.

Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie
Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, unde o tânără însărcinată a murit după ce timp de 7 ore nu a primit îngrijiri medicale, a fost eliberat din funcţie.

RAPORT. Tânăra de 25 de ani care a murit în Maternitatea din Botoșani nu a primit îngrijiri timp de 7 ore
RAPORT. Tânăra de 25 de ani care a murit în Maternitatea din Botoșani nu a primit îngrijiri timp de 7 ore

Tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.