Borrell către europeni, în contextul războiului din Ucraina: Daţi căldura mai încet în locuinţe

calorifer, caldura
Shutterstock

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le cere europenilor "să dea căldura mai încet în locuinţe", pentru că trebuie "plătit un preţ" pentru "tăierea cordonului ombilical" care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina.

"Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul", a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse, la care a participat şi şefa guvernului eston Kaja Kallas.

"Putem face acest lucru la nivel macro", aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.

”Ceea ce am făcut împotriva Covid-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei”

"Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus", a insistat el, referindu-se la pandemia de coronavirus.

Borrell consideră că "ceea ce am făcut împotriva COVID-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei. Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică".

Citește și
Anunț oficial: Franţa va trimite 500 de militari în România
MAE rus: Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată NATO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea
Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea

Război în Ucraina, ziua 14. În plin infern, în Ucraina, după două săptămâni de război, mii de oameni speră să fie printre civilii care scapă din conflictul devastator declanşat de Rusia.

MAE rus: Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată NATO
MAE rus: Nu vă fie frică, Rusia nu a ameninţat niciodată NATO

Rusia nu a ameninţat niciodată NATO şi nici acum nu ameninţă Alianţa Nord-Atlantică, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

”Soldații ruși beți” au împușcat-o pe Nastia, o fetiță ucraineană de 10 ani, în fața unchiului
”Soldații ruși beți” au împușcat-o pe Nastia, o fetiță ucraineană de 10 ani, în fața unchiului

”Soldații ruși beți” au împușcat o fetiță ucraineană de 10 ani în fața unchiului ei, după ce au luat cu asalt case la întâmplare într-un sat de lângă Kiev.

Centrala Nucleară de la Cernobîl a fost ”complet” debranşată de la reţeaua electrică, din cauza acțiunilor militare
Centrala Nucleară de la Cernobîl a fost ”complet” debranşată de la reţeaua electrică, din cauza acțiunilor militare

Alimentarea cu electricitate a Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl şi a echipamentelor de securitate ale acesteia este ”complet” întreruptă, din cauza atacurilor Rusiei, a anunţat miercuri operatorul ucrainean Ukrenergo, potrivit AFP.

China acuză NATO că a dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un
China acuză NATO că a dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un "punct de rupere"

Măsurile luate de NATO, condusă de SUA, au dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un "punct de rupere", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, citat de Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă