Bombă americană de 100 kilograme, găsită într-un sat din Galaţi. Cum a ajuns acolo

×
Codul embed a fost copiat

O bombă americană de 100 kilograme a fost descoperită în satul Frunzeasca din judeţul Galaţi.

Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi au intervenit, marţi, în satul Frunzeasca, comuna Munteni, unde a fost descoperită o bombă exploziv-brizantă americană, provenită din al Doilea Război Mondial, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

'A fost descoperită o bombă exploziv-brizantă americană, tip Demo de 250 lb. Bomba are 876 de centimetri fără ampenaj, 100 de kilograme greutate totală, din care 50 de kilograme reprezintă încărcătura de exploziv", a precizat Chiriţă.

Potrivit acestuia, bomba va fi distrusă miercuri pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Munteni.

'S-a dispus delimitarea zonei unde s-a descoperit elementul de muniţie şi interzicerea accesului altor persoane. Zona va fi păzită de către jandarmi până în data de 3 aprilie, când va fi distrusă de către pirotehniştii ISU Galaţi pe un teren din apropiere pus la dispoziţie de Primăria Munteni', a spus Chiriţă.

Citește și
Un obiect suspect abandonat langa sediul unei banci din Deva a fost ridicat de pirotehnisti si transportat intr-un poligon special de la periferia municipiului
Ce a găsit un bărbat în timp ce lucra în grădină. Este din al Doilea Război Mondial
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O familie a trăit cu o bombă neexplodată sub podea timp de 70 de ani
O familie a trăit cu o bombă neexplodată sub podea timp de 70 de ani

O familie din oraşul Sankt Petersburg din Rusia a locuit timp de peste 70 de ani deasupra unui obuz, ce a fost descoperit luni sub podeaua apartamentului său, informează AFP.

Ce a găsit un bărbat în timp ce lucra în grădină. Este din al Doilea Război Mondial
Ce a găsit un bărbat în timp ce lucra în grădină. Este din al Doilea Război Mondial

O bombă de aruncător de calibrul 82 mm a fost descoperită sâmbătă, în localitatea Bisericani, de un bărbat care efectua lucrări agricole în grădină.

Un avion Ural Airlines a aterizat de urgenţă în urma unei alerte cu bombă la bord
Un avion Ural Airlines a aterizat de urgenţă în urma unei alerte cu bombă la bord

Un avion de pasageri al companiei aviatice ruse Ural Airlines (Uralskie Avialinii), cu 225 de persoane la bord, a aterizat de urgenţă, luni, pe aeroportul din Baku (Azerbaidjan), în urma unor suspiciuni privind existenţa unei bombe la bord.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă