Belgia a pus România pe lista roșie. Oamenii vor fi obligați să intre în izolare

belgia
Getty

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile din Belgia au încadrat întreg teritoriul României în zona roşie.

Persoanele care ajung în Regatul Belgiei din orice zonă a ţării noastre sunt obligate să intre în autoizolare şi să facă un test PCR pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus, transmite News.ro.

„În continuarea informaţiilor referitoare la condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile belgiene au revizuit condiţiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat din România. Conform noilor măsuri, începând cu data de 26 august a.c., întreg teritoriul României a fost încadrat în zona roşie. Astfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din orice regiune a României trebuie să intre în autoizolare şi să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecţiei cu COVID-19, după sosirea în această ţară", a transmis, miercuri seară, MAE.

De altfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roşie trebuie să intre în autoizolare şi să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecţiei cu COVID-19. Testul este efectuat de autorităţile belgiene, la sosirea în această ţară. Călătorii sunt rugaţi să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care dispune ulterior testarea.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile belgiene, dispunerea măsurii autoizolării şi testarea pentru COVID-19 intră în competenţa autorităţilor regionale.

Citește și
Iulia Vântur și Salman Khan
Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Totodată, MAE reaminteşte că persoanelor care intră în Belgia din state/regiuni incluse în zona portocalie autorităţile belgiene le recomandă să se adreseze medicului în vederea efectuării testării şi autoizolării la domiciliu.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează că, începând din 1 august, toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze în 48 de ore anterior sosirii formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum şi persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore sunt exceptate de la măsura completării formularului.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51902, http://bruxelles.mae.ro/, https://www.mae.ro/ şi https://diplomatie.belgium.be/en.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Povestea tragică a unei femei însărcinate. A stat în izolare, însă a murit de Covid-19 după ce a participat la o petrecere
Povestea tragică a unei femei însărcinate. A stat în izolare, însă a murit de Covid-19 după ce a participat la o petrecere

O femeie însărcinată din Brazilia a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus în timpul unei petreceri, organizate pentru „dușul bebelușului”.

Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India
Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India

Iulia Vântur a comunicat în direct cu Cătălin Măruță, în timp ce se afla cu Salman Khan.

16 români, în centrul unui focar de COVID-19 la o fermă din Spania. Alți 24 sunt în izolare
16 români, în centrul unui focar de COVID-19 la o fermă din Spania. Alți 24 sunt în izolare

Ambasada României la Madrid a fost notificată cu privire la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a 16 cetăţeni români care lucrează la o fermă din localitatea Madrigal de las Altas Torres, provincia Avila.

Cehia, măsuri drastice pentru românii care vor să intre în țară. Care sunt condițiile
Cehia, măsuri drastice pentru românii care vor să intre în țară. Care sunt condițiile

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că Cehia a revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul ceh, iar România va fi de luni, ora 00.00, inclusă pe lista roşie - risc de înalt de infectare.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.