Băsescu, după ce CAB a stabilit că a colaborat cu Securitatea: "Contest la ÎCCJ"

×
Codul embed a fost copiat

Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Este verdictul dat vineri de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea CNSAS.

Fostul preşedinte ar fi semnat două note informative în anii de studenţie, la Institutul de Marină, în care ar fi vorbit despre cetăţenii străini pe care i-a cunoscut pe litoral, dar şi despre colegii săi.

Băsescu se arătă surprins de verdict şi spune că va face recurs la Instanţa Supremă.

Traian Băsescu: "Nu mă așteptam la această decizie, mai ales că documentele folosite sunt de la contrainformaţii militare şi nu de la Securitate. E drept, eu nu am ştiu la 21 de ani că contrainformaţiile militare sunt Securitate. Este o surpriză, mai ales că discutăm de preşedintele care a condamnat comunismul, a deschis arhivele Securităţii. Pare a fi ceva oarecum ironic. Nu am decât să urmez calea legală şi să o contest la Înalta Curte."

Potrivit celor care îl acuză, Băsescu ar fi avut numele conspirativ ''Petrov''. Verdictul judecătorului de contencios administrativ vine în contextul în care fostul preşedinte a susţinut că trebuia să spună adevărul ca să nu rişte exmatricularea şi că nu ştia că, astfel, dă rapoarte Securităţii. Acum precizează că îşi asumă orice verdict, chiar dacă acesta reprezintă o lovitură de imagine pentru el.

Citește și
Traian Basescu
Traian Băsescu a recunoscut că a dat note informative cu titlu conspirativ ”Petrov”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reacția lui Băsescu după ce CAB a stabilit că a fost colaborator al Securității. Decizia nu e definitivă
Reacția lui Băsescu după ce CAB a stabilit că a fost colaborator al Securității. Decizia nu e definitivă

Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Este verdictul dat vineri după-amiază de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Decizia nu este definitivă.

Traian Băsescu a recunoscut că a dat note informative cu titlu conspirativ ”Petrov”
Traian Băsescu a recunoscut că a dat note informative cu titlu conspirativ ”Petrov”

Traian Băsescu a recunoscut joi, în premieră, ca în perioada în care era student la Institutul de Marină din Constanța a dat două note informative pe care le-a semnat cu numele conspirativ "Petrov".

Băsescu, despre colaborarea cu Securitatea:
Băsescu, despre colaborarea cu Securitatea:"Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că niciun student de la Institutul de Marină nu se ducea la ofiţerul de contrainformaţii, ci era chemat.

Traian Băsescu, la Curtea de Apel: ”Nu am fost fost colaborator al Securităţii”
Traian Băsescu, la Curtea de Apel: ”Nu am fost fost colaborator al Securităţii”

Fostul preşedinteTraian Băsescu a sosit joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul în care CNSAS cere recunoaşterea calităţii sale de colaborator al Securităţii.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă