Bărbații care au omorât 17 persoane cu spirt contrafăcut, trimiși în judecată

×
Codul embed a fost copiat

Trei cetățeni de origine arabă cercetați pentru moartea a nu mai puțin de 17 persoane cele mai multe din judeţul Iaşi au fost trimişi în judecată pentru omor calificat.

Vorbim despre cazul care a șocat pe toată lumea, în aprilie, când victimele au băut spirt contrafăcut livrat de societățile indivizilor. Procurorii au finalizat ancheta.

Cei trei, un iordanian şi doi irakieni, sunt acuzaţi, pe lângă omor calificat de înşelăciune şi contrafacere de produse.

Iniţial, indivizii au fost arestaţi pentru ucidere din culpă, însă în urma investigaţiilor procurorii au considerat ca aceştia trebuie să răspundă pentru omor calificat. Astfel, dacă vor fi găsiţi vinovați riscă închisoarea pe viaţă.

În total, 57 de persoane, rude ale celor 17 morţi din respectivul dosar, s-au constituit parte civilă în proces.

Citește și
pandemie de coronavirus in lume
Țara în care o persoană moare la fiecare 5 minute, în urma infectării cu noul coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cazul a bubuit în primăvară, după ce în comuna Stolniceni - Prajescu din judeţul Iaşi, în decurs de o săptămână, patru săteni au murit. Legiştii aveau să constate că decesele au la bază intoxicaţia cu alcool metilic.

Ulterior, procurorii au descoperit că victimele băuseră ceea ce considerau că este alcool sanitar, dar de fapt era un spirt contrafăcut. Vă reamintesc, substanţa era pregătită într-un spaţiu improvizat din judeţul Ilfov de către cei trei arabi.

Indivizii foloseau, potrivit anchetatorilor, 70% alcool metilic şi completau cu apă. Pentru a imita culoarea spirtului, foloseau vopsea pentru ouă.

Bărbații se află acum în arest preventiv și așteaptă să afle când are loc primul termen în proces.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19:
Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19: "Ne aşteaptă luni foarte, foarte grele"

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că Germania este pe punctul de a pierde controlul asupra luptei cu noul coronavirus. Ea le-a spus colegilor de partid „situația este amenințătoare” și „fiecare zi contează”, potrivit The Guardian.

Țara în care o persoană moare la fiecare 5 minute, în urma infectării cu noul coronavirus
Țara în care o persoană moare la fiecare 5 minute, în urma infectării cu noul coronavirus

Capacitatea spitalelor din numeroase provincii iraniene este depăşită din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, au anunţat autorităţile sanitare.

Județele în care s-au înregistrat cele mai multe noi cazuri de infectare cu coronavirus
Județele în care s-au înregistrat cele mai multe noi cazuri de infectare cu coronavirus

Coronavirus România, 26 octombrie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.