Un bărbat din Timișoara a fost ridicat de DNA dintr-un mall după ce a primit 15.000 de euro de la o femeie

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a fost prins în flagrant, într-un mall din Timișoara, în timp ce primea 15.000 de euro de la o femeie în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Influenţa lui ar fi urmat să îi asigure femeii câştigarea unui proces. Aceasta a anunţat însă procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Femeia - de profesie medic - are un proces cu fiica sa și așteaptă un verdict în perioada următoare. Aceasta a vrut să aducă drept probă în dosar nişte imagini de pe o cameră de supraveghere, care ar fi surprins momentul în care fiica sa o agresează.

A chemat un specialist să se ocupe de imagini, căruia i-a mărturisit problemele pe care le are. Bărbatul i-a spus că ar putea interveni pe lângă un judecător, în schimbul sumei de 30.000 de euro. Femeia l-a denunţat însă la DNA. Iar joi, când s-au întâlnit ca să îi dea jumătate de sumă, cei doi erau deja monitorizaţi de procurori. În momentul în care suspectul a luat banii, a și fost ridicat și dus la audieri unde se află și la această oră.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste ale grefierilor de la DNA şi Parchetele din Bucureşti: „Ordonanţa de-o votaţi, pe noi să nu mai contaţi!”
Proteste ale grefierilor de la DNA şi Parchetele din Bucureşti: „Ordonanţa de-o votaţi, pe noi să nu mai contaţi!”

Zeci de grefieri de la DNA protestează joi dimineaţa în faţa sediului instituţiei, pe motiv că nu au fost asigurate fondurile necesare pentru achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială.

Cristian Ghinea, la DNA pentru a depune o plângere împotriva clasării dosarului privind achiziţia de maşini pentru Poliţie
Cristian Ghinea, la DNA pentru a depune o plângere împotriva clasării dosarului privind achiziţia de maşini pentru Poliţie

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea a fost, joi, la sediul DNA, pentru a depune o plângere împotriva ordonanţei de clasare a dosarului în care era investigată achiziţia unor autoturisme pentru Poliţia Română.

Ce obligație aveau candidații care dădeau șpagă 15.000 de euro pentru angajări la Spitalul din Botoșani
Ce obligație aveau candidații care dădeau șpagă 15.000 de euro pentru angajări la Spitalul din Botoșani

A fost o noapte lungă la sediul DNA Suceava. Mai multe persoane au fost audiate în ancheta de la spitalul din Botoșani unde, în vară, o tânără însărcinată a murit după 7 ore de agonie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.