Bărbat care mergea pe autostrada A1, ucis de un TIR care și-a continuat drumul. Bucăți din victimă, aruncate la 100 de metri

tir
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, care mergea pe jos pe autostrada A1 Deva-Nădlac, a fost lovit în plin de un TIR care apoi şi-a continuat drumul. Un alt şofer care a trecut în aceeaşi zonă a sesizat poliţia.

 

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, potrivit News.

”În cursul nopţii trecute, 29.01.2023, în jurul orei 02:40, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut pe autostrada A1, sens de mers Timişoara-Lugoj, în dreptul localităţii Remetea Mare din judeţul Timiş, soldat cu decesul unei persoane. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, în timp ce se deplasa pe autostrada A1, dinspre Timişoara înspre Lugoj, a fost surprins şi accidentat de un autotren, care şi-a continuat deplasarea după impact”, a transmis IPJ Timiş.

Bucăți din trupul bărbatului, împrăștiate pe o distanță de 100 de metri

În urma accidentului, pietonul, în vârstă de 38 de ani, a decedat. Martorii spun că bucăţi din trupul bărbatului au fost împrăştiate pe o distanţă de aproximativ 100 de metri.

Citește și
Accident Satu Mare
Un șofer beat a vrut să depășească o coloană de mașini și a produs o tragedie, în Satu Mare. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cauză, a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului, cercetările fiind continuate în vederea identificării conducătorului auto şi stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un tânăr care conducea cu viteză s-a răsturnat cu mașina într-o grădină. Cum l-au găsit echipele de intervenție
Un tânăr care conducea cu viteză s-a răsturnat cu mașina într-o grădină. Cum l-au găsit echipele de intervenție

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Corbeni, județul Argeș, a fost rănit, miercuri seară, într-un accident provocat chiar de el.

Un șofer beat a vrut să depășească o coloană de mașini și a produs o tragedie, în Satu Mare. FOTO
Un șofer beat a vrut să depășească o coloană de mașini și a produs o tragedie, în Satu Mare. FOTO

O femeie de 45 de ani a decedat într-un accident rutier produs duminică seara în localitatea Vama, după ce a efectuat o manevră de mers înapoi cu maşina şi a fost lovită de o maşină condusă de un bărbat care consumase alcool.

Cinci răniți, după ce un șofer băut a intrat cu mașina într-un grup de copii și s-a oprit într-o grădiniță, în Bistrița
Cinci răniți, după ce un șofer băut a intrat cu mașina într-un grup de copii și s-a oprit într-o grădiniță, în Bistrița

Un şofer băut, din Bistriţa Năsăud, a provocat un accident în urma căruia cinci copii au fost răniţi. Bărbatul a intrat cu maşina într-un grup de fete, aflate pe marginea drumului.

Accident grav în Timișoara. Un bărbat de 52 de ani a murit după ce a fost lovit de tren
Accident grav în Timișoara. Un bărbat de 52 de ani a murit după ce a fost lovit de tren

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 52 de ani din Curtea de Argeș. A fost lovit de tren, în Timișoara, pe o porțiune de cale ferată ce traversează un viaduct, nu departe de centrul orașului.

O femeie a murit, după ce a fost implicată într-un accident, la ieșire din Tulcea
O femeie a murit, după ce a fost implicată într-un accident, la ieșire din Tulcea

Accident tragic, joi seara, la ieșirea din Tulcea. O femeie de 52 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a ciocnit cu o alta.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.