Bărbat agresat și aruncat în subsolul unui bloc din Corabia. Cum a reușit să scape

Subsol
Gazeta de Sud

Poliţiştii au reuşit să salveze un bărbat de 37 de ani, care se afla închis în subsolul unui bloc din localitatea Corabia, după ce fusese agresat de către o altă persoană.

Ei au reuşit să-l găsească pe agresor după aproximativ o oră şi jumătate de când fuseseră sesizaţi. 

Bărbatul în cauză a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital iar presupusul agresor, un bărbat de 39 de ani, din Corabia, a fost identificat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. 

Ourtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a precizat că poliţiştii au fost sesizaţi telefonic duminică dimineaţă, de către o femeie din Corabia cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 37 de ani, a fost agresat de un individ şi este închis în subsolul unui bloc din localitate, de unde nu poate ieşi.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au contactat telefonic persoana, care nu a putut oferi detalii cu privire la locul în care se afla sechestrat, precizând doar că a fost agresat în cursul serii trecute de o persoană, a fost aruncat în subsolul unui bloc şi că priveşte pe o fereastră mică, zărind o parcare auto. Au fost dirijate operativ toate patrulele disponibile în zona blocurilor din localitate, folosindu-se sistemele acustice ale autospecialelor, ţinându-se legătura şi cu partea vătămată, aceasta fiind identificată în jurul orei 11:00", a spus Grigorescu, potrivit Agerpres.

Citește și
Căutat de polițiști după ce a violat o femeie zile în șir. Localnicilor le-a fost frică să-l prindă: ”E mare, are 2 metri!”
Căutat de polițiști după ce a violat o femeie zile în șir. Localnicilor le-a fost frică să-l prindă: ”E mare, are 2 metri!”
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Corabia, a fost identificat duminică dimineaţă, în jurul orei 10:30, fiind condus la Poliţie pentru audieri, dar a refuzat să coopereze cu poliţiştii.

În cauză cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Un recidivist periculos, dat în urmărie națională. A sechestrat și violat o femeie zile în șir
Un recidivist periculos, dat în urmărie națională. A sechestrat și violat o femeie zile în șir

Un recidivist periculos, cunoscut cu violențe săvârșite și în țară și în Italia, este căutat de câteva zile pentru a fi arestat, după ce a atacat cu brutalitate o femeie, în județul Botoșani.

Căutat de polițiști după ce a violat o femeie zile în șir. Localnicilor le-a fost frică să-l prindă: ”E mare, are 2 metri!”
Căutat de polițiști după ce a violat o femeie zile în șir. Localnicilor le-a fost frică să-l prindă: ”E mare, are 2 metri!”

Poliția din Botoșani caută un bărbat de 49 de ani, extrem de periculos! Este acuzat că a sechestrat și violat în rânduri repetate o femeie, pe care familia a recuperat-o la patru zile de la dispariție.

O tânără din Iași acuză un fotbalist că a sechestrat-o. I-ar fi distrus laptopul și telefonul
O tânără din Iași acuză un fotbalist că a sechestrat-o. I-ar fi distrus laptopul și telefonul

Un tânăr din Iaşi, fotbalist la o echipă de Liga a treia, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit că și-a sechestrat fosta parteneră.

Copil sechestrat şi ameninţat cu securea de doi bărbaţi. Tatăl a sunat la 112, iar ce a urmat este incredibil
Copil sechestrat şi ameninţat cu securea de doi bărbaţi. Tatăl a sunat la 112, iar ce a urmat este incredibil

Un băiat de 14 ani, din județul Botoșani, a trecut prin momente de groază, după ce a fost sechestrat, bătut şi ameninţat cu moartea de doi bărbați. Tatăl copilului a sunat la 112 când a aflat, dar poliția i-a spus că nu au cum să ajungă și să se calmeze.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.