Avertisment hidrologic. Mai multe râuri din țară vor înregistra creşteri de niveluri şi debite

rau
Shutterstock

Hidrologii au emis un avertisment conform căruia mai multe râuri din țară vor înregistra, la mijlocul săptămânii viitoare, creşteri importante de niveluri şi debite din cauza precipitațiilor.

 

Râurile din zonele de deal şi munte din sud-vestul, vestul, centrul şi nordul ţării vor înregistra la mijlocul săptămânii viitoare creşteri importante de niveluri şi debite datorită precipitaţiilor prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă, cu atingerea sau depăşirea Cotelor de Atenţie, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 11 - 17 ianuarie 2024.

„Debitele medii zilnice vor fi în creştere datorită precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, aferent zonelor montane înalte şi propagării, exceptând primele două zile ale intervalului când vor fi, în general staţionare. Către mijlocul intervalului de prognoză sunt posibile creşteri importante de niveluri şi debite, cu atingerea sau depăşirea Cotelor de Atenţie pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte din sud-vestul, vestul, centrul şi nordul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, mai însemnate cantitativ, prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării", arată prognoza INHGA.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în primele două zile ale intervalului de prognoză, în jurul valorii de 6.000 metri cubi/secundă, apoi în creştere până la valoarea de 6.700 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii februarie (5.300 mc/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând ultima parte a intervalului de prognoză, când vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Zimnicea.

Citește și
Nicusor Dan
Nicuşor Dan: Cel mai rău pentru un primar general e un primar de sector plângăcios
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Specialiştii INHGA estimează un debit maxim al Dunării de 7.500 mc/s, în luna februarie, în timp ce debitul minim ar urma să ajungă la 4.800 mc/s.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Suntem toată noaptea de priveghi”. Localități din Bistrița-Năsăud, măturate de inundații după ce un râu s-a revărsat
„Suntem toată noaptea de priveghi”. Localități din Bistrița-Năsăud, măturate de inundații după ce un râu s-a revărsat

Zeci de curți, grădini, hectare întregi de teren și drumuri au fost acoperite de ape luni-noapte în Bistrița-Năsăud. Două localități au fost măturate de inundații și oamenii nu au închis un ochi de teama șuvoaielor.

Nicuşor Dan: Cel mai rău pentru un primar general e un primar de sector plângăcios
Nicuşor Dan: Cel mai rău pentru un primar general e un primar de sector plângăcios

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că îi plac primarii de sector care vin cu soluţii, nu cei "plângăcioşi", care spun că "nu se poate" sau care dau vina pe altcineva.

Forţele elvețiene se pregătesc pentru cel mai rău scenariu: Exersează decolarea şi aterizarea avioanelor pe autostradă
Forţele elvețiene se pregătesc pentru cel mai rău scenariu: Exersează decolarea şi aterizarea avioanelor pe autostradă

Forţele aeriene elveţiene se pregătesc pentru cel mai rău scenariu şi vor exersa în iunie decolarea şi aterizarea avioanelor de luptă de tip F/A-18 pe o autostradă, după ce miercuri guvernul a aprobat planuri în acest sens, relatează dpa.

 

România rămâne în continuare una dintre cele mai corupte țări din UE. Mai rău decât noi stau doar Bulgaria și Ungaria
România rămâne în continuare una dintre cele mai corupte țări din UE. Mai rău decât noi stau doar Bulgaria și Ungaria

România rămâne în continuare în rândul ţărilor din Uniunea Europeană, cu cele mai slabe performanţe, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei în sectorul public.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă