Avertisment al specialiştilor: Risc însemnat de producere a avalanşelor în Carpaţii Meridionali şi Orientali, până luni seara

avalansa
Pro TV

Specialiştii estimează că riscul producerii de avalanşe este însemnat - gradul trei din cinci - în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

Până luni seară, vremea va fi în general închisă, iar temperaturile mai ridicate decât cele normale ale acestei perioade. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii mixte, ninsori la peste 1.800 metri în Meridionali, iar în Carpaţii Orientali şi la altitudini joase, transmite News.ro.

Meteorologii anunţă, sâmbătă, că riscul producerii de avalanşe este însemnat - gradul trei din cinci - în Munţii Făgăraş şi Bucegi.

”Stratul instabil din partea superioară poate ceda în special la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat şi în mod spontan, pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanşări de avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari. Riscul este însemnat (3). Sub 1.800 m altitudine, deşi s-a mai diminuat ca grosime, stratul de zăpadă are încă dimensiuni importante în zona 1.600-1.800 m, riscul declanşării avalanşelor de dimensiuni medii fiind de asemenea însemnat (3), risc care poate apărea atât spontan, zăpada fiind umedă, cât şi la supraîncărcări”, au transmis meteorologii, referindu-se la Munţii Făgăraş, dar acelaşi risc de avalanşă este şi în Munţii Bucegi.

În Munţii Rodnei, Munţii Parâng-Şureanu, Munţii Ţarcu-Godeanu şi Munţii Călimani-Bistriţei-Ceahlău riscul este de gradul trei la altitudini mai mari de 1.800 de metri altitudine, în timp ce la altitudini mici riscul este moderat.

Citește și
avalansa
Avertizare de avalanșă de gradul 3 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avertizarea meteorologilor este valabilă până luni, la ora 20.00.

Vremea va fi în general închisă, iar temperaturile mai ridicate decât cele normale ale acestei perioade. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii mixte, ninsori la peste 1.800 m în Meridionali, iar în Carpaţii Orientali şi la altitudini joase.

”Sub 1.800 m altitudine se vor semnala temporar lapoviţe sau ploi, îndeosebi în cursul după-amiezelor, mai ales în Carpaţii Meridionali şi Occidentali. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai importante în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali, unde se vor depăşi local 25-40 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp, în nordul celor Orientali, unde se vor depăşi local 25-35 l/mp, iar în restul masivelor vor depăşi local 20-25 l/mp prin cumulare”, au mai transmis meteorologii.

Potrivit acestora, stratul de zăpadă va creşte în special la peste 1.800 m, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Meridionalilor.

Grosimea stratului de zăpadă în 25.12.2021, ora 14.00 era:

Carpaţii Meridionali: 173 cm la Bâlea-Lac, 114 cm la Vf. Omu, 43 cm Vf. Ţarcu, 40 cm la Păltiniş, 29 cm la Parâng, 23 cm la Sinaia, 19 cm la Predeal, 17 cm la Cuntu şi 8 cm la Fundata.

Carpaţii Orientali: 62 cm la Lăcăuţi, 47 cm la Vf. Călimani, 46 cm la Ceahlău-Toaca, 41 cm la Bucin, 34 cm la Penteleu şi 21 cm la Vf. Iezer(zăpadă viscolită).

Carpaţii Occidentali: 63 cm la Semenic, 52 cm la Stâna de Vale, 29 cm la Băişoara, 17 cm la Vf. Vlădeasa 1800 şi 3 cm la Roşia Montană

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertizare de avalanșă de gradul 4 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș
Avertizare de avalanșă de gradul 4 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș

Salvamontiștii și meteorologii au transmis o avertizare de pericol însemnat de avalanșă în munții Făgăraș.

Avertizare de avalanșă de gradul 3 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș
Avertizare de avalanșă de gradul 3 la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș

Salvamontiștii și meteorologii au emis o avertizare de avalanșă gradul 3 din 5, la altitudini de peste 1800 de metri în munții Făgăraș.

Trei persoane au murit într-o avalanșă care a avut loc în Austria
Trei persoane au murit într-o avalanșă care a avut loc în Austria

O avalanşă în regiunea Salzburg, Austria, a făcut, sâmbătă, trei morţi şi doi răniţi, schiori care se aflau în afara pârtiei, a anunţat Crucea Roşie austriacă, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.